Programul Baylab îi învață pe copii despre agricultură și natură

Baylab este un program cu sesiuni de experimente dedicate claselor I – IV și cursuri de prim-ajutor pentru elevii claselor V – VIII. Participarea este gratuită, iar în programul desfășurat în România și Republica Moldova elevii vor învăța despre agricultură și natură, sănătate și cunoștințe de prim-ajutor.

Conceptul Baylab 2019 îşi propune să aducă în atenţia celor mici teme esenţiale: educaţia şi bucuria de a descoperi lumea prin joc, sănătatea şi modul în care cunoştinţele de prim- ajutor de bază pot face diferenţa în situaţii limită, agricultura şi rolul fundamental pe care îl au plantele în viaţa noastră.

„În fiecare zi, elevii petrec cel puţin 4 ore la şcoală – suficient pentru ca graba, neatenţia sau amuzamentul să îi pună faţă în faţă cu o situaţie de prim-ajutor. Statisticile ne confirmă această ipoteză: unul din 5 accidente rutiere are loc lângă o şcoală. Soluţia? Pregătirea lor pentru un astfel de context. Iniţiativa Baylab este un pas curajos înainte − educaţia medicală şi cursurile de prim ajutor dau copiilor capacitatea de a îşi învinge teama şi, de ce nu, de a salva viaţa unui coleg sau a oricărei persoane dragi,” a spus Conf. Dr. Mihai Craiu, Medic pediatru, fondator al Spitalului virtual pentru copii.

În cadrul cursurilor, voluntarii Asociaţiei Caravana cu Medici şi Crucea Roşie România – Filiala Timiş îi vor invita pe cei mici să îşi imagineze câteva scenarii posibile şi să exerseze manevrele corecte ce trebuie realizate până la sosirea echipajului de prim-ajutor.

Ateliere Baylab se organizează în:

Bucureşti – 6 – 17 mai 2019, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bld. Mărăşti, nr. 59
Cluj-Napoca – 6 – 10 mai 2019, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Calea Mănăştur, nr. 3-5
Timişoara – 6 – 10 mai 2019, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinară a Banatului Timişoara, Calea Aradului, nr. 119
Constanţa – 13 – 17 mai 2019, la Universitatea Ovidius, Aleea Universităţii, nr. 1
Iaşi – 13 – 17 mai 2019, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 3
Chişinău – 20 – 24 mai 2019, la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Str. Mirceşti, nr. 42

În fiecare zi, în perioadele precizate, au loc sesiuni de experimente pentru clasele 0 – IV (între 9:00 și 13:00) şi cursuri de prim-ajutor pentru clasele V – VIII (între 14:00 și 18:00).

Participarea este gratuită, în urma înscrierii pe site-ul proiectului.

Locul ştiinţei nu este numai în manualele şcolare, ci oriunde există micuţi dornici să o descopere şi să o pună în valoare. Astfel, ateliere speciale Baylab vor fi organizate în cadrul taberelor MagiCAMP, organizate în perioada vacanţei de vară.

„Cum apare curcubeul? De ce au norii atâtea culori? Uneori primesc astfel de întrebări de la copiii pe care-i întâlnesc şi mi-am dorit mereu să fie cineva care să îmbrace explicaţia ştiinţifică în hainele cele mai haioase şi mai uşor de înţeles de către cei mici. Mă bucur mult că Baylab a găsit calea de a-i împrieteni pe copii cu ştiinţa şi abia aştept să-i aud pe traineri anul acesta în MagiCAMP în faţa avalanşei de inevitabile şi fascinante întrebări cu care copiii vor tăbărî pe ei,” a mărturisit Melania Medeleanu, fondator MagiCAMP.

spot_img

Ultimele știri