Becuri ecologice pentru Marea Britanie

Marea Britanie va incepe in 2008 prima faza din planul de eliminare a becurilor incandescente care consuma multa energie, in favoarea becurilor economice. Aceasta este una dintre masurile pentru lupta cu incalzirea globala, masura care vizeaza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 5 milioane tone pe an pana in 2012.

Proiectul se bazeaza pe colaborarea voluntara a fabricantilor si distribuitorilor de a reduce vanzarile becurilor conventionale. "Suntem incantati de sprijinul marilor companii care au spus ca sunt pregatite pentru acest program ambitios si ca vor sustine comercializarea de produse care vor ajuta clientii sa-si indeplineasca partea lor in combaterea schimbarilor climatice", a declarat Secretarul pe Probleme de Mediu, Hilary Benn, citat de Reuters.

"Cu toate acestea, exista multe gadgeturi in magazine care consuma multa energie. De aceea ne dorim ca initiativa noastra sa se extinda", a subliniat Benn.

Fondul pentru Economisirea Energiei, grupul guvernamental care se ocupa cu eficientizarea energiei, a aratat ca iluminatul reprezinta 10-15% din consumul de energie al unei locuinte, iar utilizarea becurilor fluorescente este printre cele mai populare activitati de economisire a energiei, alaturi de reciclare.

Demersul trebuie sa ramana deocamdata la nivel de acord voluntar, pentru a nu contrazice legile Uniunii Europene referitoare la concurenta, a aratat primul-ministru, Gordon Brown la anuntarea planului.

Gruparile ecologiste au aplaudat initiativa ca fiind un pas in directia buna dar a sfatuit guvernul sa fie mai ambitios. "Noi credem ca guvernul ar trebui sa mearga mai departe si sa introduca standarde obligatorii de eficienta si nu sa se bazeze pe initiative slabe, voluntare", a spus directorul Greenpeace, John Sauven.

Becurile fluorescente folosesc 20% din energia necesara becurilor incandescente si sunt considerate ca parte a solutiei combaterii incalzirii globale.

Foto: aboutmyplanet.com

spot_img

Ultimele știri