Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Bergenbier va planta 50.000 de brazi în trei zone din Vestul României

Compania Bergenbier va începe la sfârșitul lunii aprilie plantarea a 50.000 de brazi în trei zone din Transilvania, cu ajutorul voluntarilor și cu sprijinul asociației EcoAssist.

bergenbier plantare brazi

În cadrul campaniei „Te răcorești și reîmpădurești!”, Bergenbier și inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România” vor planta specii de conifere în Râu de Mori (jud. Hunedoara), Sohodol și Bucium (jud. Alba).

Consumatorii se pot înscrie voluntari pe platforma racorimromania.ro/cubrazi, până la data de 15 aprilie. Plantarea celor 50.000 de brazi va fi finalizată în luna mai.

„Creșterea și protejarea pădurilor reprezintă misiunea asumată de către toți cei care se implică în acțiunile <<Plantăm fapte bune în România>>. Ne bucură inițiativa Bergenbier de a susține înființarea de noi culturi forestiere de conifere și credem că reprezintă un model de bune practici care să evidențieze responsabilitatea față de mediu și viitor”, a declarat Marin Toma, președintele Asociației EcoAssist, reprezentantul legal al inițiativei naționale de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm Fapte Bune în România”.

Bradul este copacul care reprezintă cel mai bine România, conform studiului „Ce știu românii despre brazi?” realizat în luna februarie la cererea Bergenbier de iVox.ro, pe un eșantion de 1.307 respondenți. Cei mai mulți dintre participanții la studiu – 43,08% – au ales bradul ca specie reprezentativă pentru România.

Green Report Shop Produse ECO

Totodată, românii sunt conștienți de beneficiile pentru natură și sănătate pe care le aduc pădurile de brazi. 95,66% dintre cei care au răspuns consideră că reîmpădurirea unei zone de munte poate fi benefică pentru comunitatea locală. Nouă din zece respondenți știu că doi brazi adulți produc oxigenul necesar unei persoane pentru a respira zi de zi.

„Te răcorești și reîmpădurești!” este unul dintre cele mai ample proiecte de reîmpădurire cu ajutorul voluntarilor din România, realizat de Bergenbier cu sprijinul asociației EcoAssist, reprezentantul legal al „Plantăm fapte bune în România”.

 

spot_img

Ultimele știri