Lost Property, biblioteca de unde poți să împrumuți haine

O garderobă colectivă economisește resurse, reduce cantitatea de deșeuri generată și le asigură utilizatorilor nenumărate combinații de haine. Lost Property din Australia este o astfel de garderobă.

Inițiatoarele bibliotecii au pornit-o ca o măsură față de fast fashion și față de cantitatea mare de deșeuri pe care o generează industria hainelor.

„Gândește-te la hainele din dulap de care te-ai plictisit, pe care nu le porți niciodată, de care nu-ți pasă și care adună praf timp de luni și chiar ani. Aceste haine în plus pe care toți le avem în șifoniere ar putea fi numite deșeuri, însă cineva, pentru care ar fi haine noi, le-ar putea purta cu bucurie”, au transmis cei de la Lost Property într-un comunicat, potrivit Tree Hugger.

Hainele donate sunt colectate, sortate și puse pe categorii, iar cele care nu pot fi folosite sunt donate unui partener local. Utilizatorul plătește 30 de dolari pe lună – tariful scade cu cât e mai lungă perioada abonamentului – și are acces la mii de articole vestimentare. Fiecare poate împrumuta un produs timp de o lună.

Biblioteca din Australia găzduiește evenimente regulate în care participanții pot face schimb de haine, dar pot și învăța să coasă, să tricoteze, să împletească sau să transforme un lucru vechi într-unul nou.

„Credem în moda sustenabilă și etică” este unul dintre motto-urile inițiatorilor.

Cine vrea să se implice poate să doneze haine, să cumpere abonamente sau să facă voluntariat.

The library of things

Conceptul „The library of things” a luat naștere în anii 1970 în Statele Unite, când au început să apară biblioteci care împrumutau ustensile pentru reparații în casă, pentru grădinărit și diferite proiecte pe care le poți face singur. Astăzi, în SUA sunt în jur de 40 de astfel de biblioteci, gestionate de organizații de stat, ONG-uri sau persoane fizice.

În Europa există The library of things în Slovacia, Marea Britanie, Olanda, Scoția, Slovenia, Cehia. Motivele pentru care astfel de biblioteci au fost deschise sunt că locuințele, cel puțin din orașe, sunt din ce în ce mai mici, la fel și spațiile de depozitare, și că achiziționarea unui lucru nou înseamnă consumarea unor resurse.

Bibliotecile oferă o gamă variată de produse care pot fi împrumutate, cum ar fi instrumente pentru reparații în casă, ustensile de grădinărit sau de gătit, echipamente de sport, instrumente muzicale, jocuri și jucării, obiecte pentru petreceri, până la scaune cu rotile.

spot_img

Ultimele știri