Peste 100 de bicicliști au pedalat pentru sinistrați, la BikeFest 2017. Ce au dăruit

Au plecat din Siria, Iran, Afganistan  și Yemen pentru că le era limitată libertatea de exprimare și, uneori, le era pusă în pericol și viața. Au ajuns în România și au fost nevoiți să ia viața de la capăt: să își refacă actele, să își echivaleze studiile, să învețe limba, să își găsească un loc de muncă și să se integreze în societate. Pentru ei, o bicicletă poate însemna idependență și o oportunitate de a obține independență financiară. De aceea, Asociația Green Revolution a decis să îi ajute, donându-le o bicicletă pentru fiecare 20 de participanți la un tur caritabil organizat recent în cadrul Festivalului Bike Fest.

Bike Fest tur caritabil biciclete sinistrați
Bike Fest tur caritabil biciclete sinistrați

Pentru femeile refugiate ajunse în România din țări precum Siria, Iran, Afganistan  și Yemen, independența financiară este rareori posibilă. Au fost educate astfel încât să aibă grijă de casă și de copii și să depindă de bărbați. Odate ajunse într-o țară europeană, sunt nevoite să se adapteze unei realități până atunci necunoscute. Trebuie să înceapă o luptă pentru obținerea cetățeniei, să învețe limba și să devină, încet-încet, independente.

O asociație proaspăt înființată încearcă să le facă viața mai ușoară, atât femeilor, cât și familiilor lor. Este vorba despre Active Random, o organizație care oferă cursuri de română și îi ajută pe refugiați să își găsească un loc de muncă și să se integreze în societate.

Bicicletele, un instrument elibertator

Una dintre limitările pe care le experimentează femeile refugiate este cea legată de transport. Majoritatea celor veniți în București din zone de conflict locuiesc în Colentina și ajung greu în oraș, ne explică Eliza Drob, Director General al asociației Activ Random. Potrivit ei, o bicicletă ar da femeilor libertatea de a merge la cursuri și de a-și rezolva problemele administrative, iar copiilor – șansa de a face mișcare.

Ca să le ofere această posibilitate, Asociația Green Revolution a organizat ieri un tur caritabil în cadrul Festivalului BikeFest 2017, desfășurat în 2 și 3 semptembrie, în Parcul Izvor, din București.

Cum s-a desfășurat cursa și cine a participat

Înainte de începerea cursei, Eliza Drob a explicat cum ar putea bicicletele să îi ajute pe refugiați. Raluca Fișer, Președinte Asociația Green Revolution, s-a angajat în numele organizației pe care o reprezintă să doneze o bicicletă pentru fiecare 20 de participanți.

La linia de start din parcul Izvor, s-au strâns peste 100 de persoane dornice să ajute. Au pedalat pe traseul Pod Hașdeu – Splaiul Independenței – Șoseaua Cotroceni – Șoseaua Grozăvești și retur – pe Splaiul Independenței. Chiar dacă a fost un tur caritabil, ritmul a fost destul de alert, căci majoritatea participanților erau bine antrenați.

Bicicletele donate vor ajunge la 15 adulți și 5 copii care au mare nevoie de ele.

Cine sunt beneficiarii Activ Random

Heba și soțul ei sunt doi tineri, de 25, repectiv 27 de ani. Absolvenți de medicină, urmau să își înceapă rezidențiatul, când au realizat că orașul lor natal, Damascus, nu le mai poate oferi cariera la care au visat. Un oraș în ruine și afectat economic foarte puternic, Damascus „nu va mai fi niciodată cum a fost înainte de război”, spun ei.

Au decis să plece când atacurile cu rachete, mașinile-bombă și persoanele sinucigașe cu explozibil s-au înmulțit. Și-au lăsat în urmă familiile, după ce au încercat, timp de un an, să le convingă să li se alăture. Au obținut cu greu o viză de studii, au ajuns în România și au cerut azil. Acum, încă așteaptă răspunsul autorităților. Speră să își poată echivala diplomele de studiu și să facă rezidențiatul, într-o limbă, pe care, deocamdată, nu o cunosc.

Ei formează doar una dintre familiile care vor beneficia de bicicletele donate de Asociația Green Revolution. Într-un material anterior, am prezentat și povestea Fatemei. Vom reveni și cu alte povești, pe măsură ce bicicletele vor ajunge la noii posesori.

spot_img

Ultimele știri