Bicicliștii vor domina evenimentele organizate cu prilejul Orei Pământului

Bicicliștii din mai multe orașe din țară vor marca Ora Pământului, pe 19 martie, prin tururi cicliste pemtru a aduce în atenția comunităților locale probleme de mediu.

Bicileta

La Adjud Primăria mobilizează o Caravană a susținătorilor Earth Hour, cu misiunea de a distribui mesajele campaniei în comunitate. Pe 19 martie se va stinge iluminatul clădirilor simbolice din oraș, iar locuitorii se vor întâlni în Parcul municipal, pentru un eveniment unplugged.

La Bistrița se pregătește o proiecție de film specială, pe baza unei surse de electricitate alimentate de biciclete, un tur ciclist și un spectacol luminos de acrobații pe bicicletă. De asemenea, în Timișoara clubul Timișoara Cycle Chic organizează un traseu pe biciclete pe mai multe străzi din oraș. Și la Oradea clubul Rotaract pregătește un program artistic în Piața Unirii, prin care tinerii vor promova economisirea resurselor, iar la Iași Probikeaddiction, ClubuI de Ciclism și Ecologie IașiBike și Iași Club de Biciclete organizează un traseu pentru biciclete ce pornește din fața Palatului Culturii la orele 18:00 și durează două ore.

La București, WWF-România și-a unit forțele cu Adevărații Veloprieteni și SkirtBike, iar pe 19 martie, la ora 19:30, bicicliștii sunt așteptați la „rondul fără nume”, punct situat vizavi de Palatul Parlamentului, pe Bulevardul Națiunilor Unite. Turul ciclist va începe la ora 20:30 pe traseul Parcul Izvor, Unirii, Piața Romană, Piața Victoriei, Charles de Gaulle, Bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei și retur la Izvor.

Potrivit WWF România 42 de orașe au anunțat deja participarea la evenimentul global, prin stingerea simbolica a luminilor și evenimente dedicate. Acestea se vor alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că doresc mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

Municipalitățile care au confirmat participarea, în mod oficial, până la data de 8 martie sunt: Aiud, Adjud, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tușnad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzau, Calafat, Călan, Călărași, Cluj-Napoca, Focșani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iași, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mizil, Moinești, Oradea, Panciu, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Roman, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui.

WWF îi invită pe toți locuitorii României să participe în data de 19 martie 2016 la Ora Pământului, stingând lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30. Organizația susține că, astfel, oamenii pot transmite un mesaj despre nevoia de a fi responsabili și de a consuma mai puține resurse naturale.

Citește și:

Pe 19 martie, România stinge lumina

 

spot_img

Ultimele știri