Biciclistul Urban. Un serial despre realitatea mersului pe bicicletă în orașele din România

in Biciclistul Urban, EcoLIFESTYLE, Transport 13 May 2019 358 Views

Green Report își propune să arate care este realitatea când vine vorba despre mersul cu bicicleta prin orașele din România. Vrem să avem un aer curat, iar pentru asta trebuie să reducem noxele, dar cât de provocator este să fii participant la trafic în șa? Câți au curaj să facă asta? De ce este nevoie ca să poată să iasă pe stradă, pe două roți, și mama cu copilul, și managerul care se duce la o întâlnire, și pensionarul care vrea să facă mișcare? Este mersul pe bicicletă un moft sau o necesitate?

Foto: Unsplash

Acum câțiva ani, am primit cadou o bicicletă de oraș, fabricată cu mult înainte să mă nasc eu – Peugeot, din anii 1970. Era albă, micuță, iar poziția în șa îmi permitea să țin spatele drept. Mi-am cumpărat cască, far, stop, brățări reflectorizante pentru picioare și vestă. M-au avertizat toți bicicliștii pe care îi cunosc să am grijă în trafic. Să am grijă la șoferi, că au senzația că șoseaua e a lor, la gropi, la borduri înalte, la portiere deschise brusc, la bărbați care te fluieră, la bălțile cu noroi, la alți bicicliști teribiliști.

În primele ture cu Norișorul, așa cum am botezat bicicleta, mă motiva doar gândul că o să ajung pe pista de pe Calea Victoriei. Mă concentram să fiu atentă la toate cele de mai sus, să țin ghidonul drept când trece pe lângă mine o mașină în viteză, să trag tare în șaua bicicletei mele cu două viteze, la dealul de pe Știrbei Vodă, pe lângă Muzeul de Artă. Când îmi venea să renunț, îmi reaminteam că sportul face bine, că o să fiu sănătoasă, și, cel mai important pentru mine, că pun și eu umărul (sau piciorul) la un aer mai puțin poluat.

Când ajungeam acasă eram transpirată, obosită, stresată și miroseam a gaze de eșapament. Apoi trebuia să găsesc modalități prin care să urc bicicleta grea până la etajul 5. Cu timpul, am ajuns să-mi fac curaj două zile înainte să plec cu bicicleta în oraș. Nu de frică, ci doar că era foarte solicitant.

Treptat, am ajuns să ies din ce în ce mai rar cu bicicleta în oraș, iar când aveam poftă de pedalat, puneam MTB-urile pe mașină și plecam în pădure. M-am mai dus la marșurile pentru bicicliști, dar rar, cu mari planificări înainte. După o vreme, Norișorul a devenit piesă de mobilier, așa că l-am dat.

Foto: Racoviță Traian

Acum viața m-a adus în Filipine, una dintre țările care poluează cel mai mult oceanele. Dimineața și seara, la orele de vârf, văd o pătură gri deasupra orașului, iar în traficul de sub geamul meu trec într-o oră atâția bicicliști câți pot să număr pe degete. Nicio șansă să merg aici pe bicicletă, dar oare ar fi trebuit să mă străduiesc mai mult în București? Ar fi trebuit să mă chinui în trafic până când aș fi căpătat reziliență? Dar e normal să fie nevoie de atâtea eforturi ca să alegi un mijloc de transport alternativ?

În perioada care urmează vom vedea, în serialul „Biciclistul Urban”, poveștile unor oameni care fac parte din traficul orașului de ani buni, cu tot cu provocările pe care le întâlnesc, dar și sfaturile pe care le dau celor care vor să treacă de la folosirea bicicletei pentru plimbări, la mijloc de transport.

Vom trece în revistă date concrete legate de realitatea bicicliștilor din România, de munca pe care o depun inițiativele private pentru a face mersul pe bicicletă accesibil oricui, dar și de beneficiile pe care le aduce ciclismul unei țări.

La final, lansăm un set de întrebări din ciclul „Ce e de făcut?”. Ce îi lipsește României ca bicicliștii să circule relaxat în trafic? Ce trebuie să facă autoritățile? Au comunitățile de bicicliști puterea de a schimba ceva? Ajută să fim cât mai mulți bicicliști pe străzi?

Tu cât de des te deplasezi pe bicicletă? Mergi în șa numai în parc sau te duci și la serviciu sau în piață?

Citește și:
Biciclistul Urban. De ce doar 5,3% dintre români se deplasează pe bicicletă
Biciclistul Urban. Cinci povești ale unor participanți pe două roți la trafic
Biciclistul Urban. Raluca Fișer, ECF: Dacă nu învățăm să prioritizăm omul în oraș, să nu ne întrebăm de ce o să vrem să plecăm cu toții din țară

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii