Bihor: Culturi de soia modificata genetic

Aproape 300 de hectare de culturi cu soia modificata genetic au fost descoperite si confirmate miercuri in comuna Batar din judetul Bihor. Potrivit comisarului-sef al Garzii de Mediu Bihor, Gheorghe Ratiu, in urma unui control efectuat de o echipa alcatuita din specialisti agronomi si inspectori de mediu, s-au gasit 600 de hectare cultivate cu soia din care pe 290 de hectare se afla soia modificata genetic.

Specialistii de la Directia Agricola din Bihor au efectuat testele specifice cu un tester din SUA prin care se descopera culturile de soia modificata genetic si care au confirmat existenta plantelor modificate genetic.
Proprietarul culturii a declarat ca a folosit seminte modificate, cu toate ca semnase in primavara un proces verbal prin care i se aducea la cunostinta ca nu are voie sa cultive asemenea plante.

Conducerea Garzii de Mediu din Bihor a anuntat de urgenta Comisariatul General de la Bucuresti, urmand sa aplice masurile cuvenite.

Avand in vedere stadiul de vegetatie al plantelor, incinerarea nu va fi solutia cea mai potrivita, pentru ca plantele verzi nu ard, dar culturile vor fi distruse fie prin macinare si ingropare, fie prin aratura adanca. Proprietarul culturii va primi o amenda usturatoare.

spot_img

Ultimele știri