BikeFest devine tradiție printre bucureșteni

IMG_0212Sute de concurenți au luat startul la BikeFest 2014, cel mai mare festival urban al bicicletei, care se află deja la cea de-a patra ediție. Printre  ei se află și Mihnea, în vârstă de 9 ani, care participă pentru a doua oară, la Pentathlon, împreună cu tatăl său, Cristi.

Ne aflăm pentru a doua oară la BikeFest care a devenit deja o tradiție, mai ales pentru noi, bucureștenii. Fiul meu pedalează de la 6 ani, iar competițiile de acest gen contribuie din plin la educația celor mici care trebuie să învețe că bicicleta reprezintă  un mijloc de recreere și o cale de a se menține mereu în formă”, a spus Cristi care lucrează în transporturi.

Și Corina, care lucrează în IT consideră că BikeFest a intrat deja în tradiție. Vine la BikeFest încă de la prima ediție, iar, în acest an, și-a propus să participe la toate probele Pentathlonului și să se numere printre câștigători.

BikeFest este, pentru mine, similar cu multă mișcare, competiție, distracție și energie pozitivă. Felicit organizatorii care se descurcă excelent, ca în fiecare an, și sunt mereu deosebit de inventivi, mai ales în ceea ce privește probele Pentathlonului”, a spus Corina.

Sarbatoarea biciclistilor urbani aduce multe noutati, printre care un concept nou pentru Pentathlon, cu probe inedite, care vor pune la incercare abilitatile si capacitatea de distractie a concurentilor. De asemenea, biciclistii de oras autohtoni isi vor demonstra calitatile de invingatori si spiritul de fairplay!

BikeFest este un eveniment organizat de Asociatia Green Revolution in parteneriat cu Raiffeisen Bank si organizat in scopul consolidarii comunitatii de biciclisti si promovarii bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, in cadrul celor doua zile ale evenimentului se vor organiza activitati cu si despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor de doua roti.

spot_img

Ultimele știri