Relaxare la BikeFest 2017: ce au pregătit organizatorii

În acest sfârșit de săptămână (2 și 3 septembrie), cei care iubesc mișcarea și sportul pe bicicletă sunt așteptați la BikeFest, în parcul Izvor. Pe lângă competițiile sportive care vor avea loc, cei care vor veni la în parc se vor putea bucura și de momente de relaxare. 

bikefest
standul DIY la #PlasticFreelifestyle, august 2017

Fie că participanții aleg să cumpere accesorii pentru bicicliști, să își facă o revizie gratuită la bicicletă sau să încerce să-și prepare propriul deodorant, ei vor avea dintre care activități să aleagă.  

  • Mirian

De la standul Mirian, participanții pot alege articole vestimentare, jucării și bijuterii, toate cusute și brodate manual. Alina Mirian, cea care deține brandul, se află pentru cea de-a treia ediție la festival.

  • Zenini.ro

Cutii pentru bijuterii, inele, cercei sau semne de carte, dar și alte accesoriii realizate din materiale reciclate vor putea fi admirate în weekend la eveniment. Alexandra, cea care le realizează, spune că, de-a lungul timpului, a lucrat cu materiale precum: becuri, șuruburi, piulițe, baterii, cartele SIM și cărți vechi. În plus, cei care vor dori, vor putea să îți personalizeze produsul cumpărat.

  • Ko Rada

Încă un expozant care va veni cu accesorii este și Ko Rada. Toate produsele pe care Mihaela, administratorul magazinului, le va aduce la eveniment sunt dedicate bicicletei.

  • Remesh

Remesh este o inițiativă a Ateliere Fără Frontiere (AFF), apărută în 2011. În cadrul unui atelier de reinserție profesională, bannerele și mesh-urile publicitare de pe stradă sunt colectate, reciclate și revalorificate în obiecte de design și accesorii fashion. Produsele variază de la mape și sacoșe de conferință, coperți, penare, genți și huse și vor fi disponibile la standul Remesh.

  • Fabulous Baskets

Coșurile de la Fabulous Baskets din răchită vor fi disponibile atât în culorile lor naturale, cât și în culori personalizate. De asemenea, cei care doresc să le cumpere vor putea alege dintre cele speciale pentru bicicletă, pentru picnic sau dintre cele decorative.

 

  • #PlasticFreeLifestyle

Sâmbătă și duminică în parcul Izvor, echipa Green Report va fi prezentă la standul #PlasticFreeLifestyle, unde vor ține workshop-uri DIY. Vizitatorii vor putea să-și prepare propria pastă de dinți, deodorantul și parfumul alături de cei care le-au testat pe parcursul campaniei Plastic Free July, inițiată de Green Report luna trecută. În plus, participanții vor avea ocazia să afle de ce este importantă evitarea plasticului de unică folosință și cum pot concret să-l evite, de la cei care au făcut asta timp de o lună.

bikefest

  • Let`s Do It Romania!

Cei de la Let`s Do it Romania! le vor arăta celor interesați cum funcționează aplicația pentru smartphone „Let s do it!”, folosită de utilizatori pentru a crea o hartă digitală a deșeurilor și, mai departe, pentru a raporta către autorități problema (care sunt obligate prin lege să curețe zona în 30 de zile). În plus, cei prezenți vor mai afla de la reprezentanții Let`s do it! cum se pot implica în proiectul „Let`s share and Care”. Scopul inițiativei este să sprijine printr-o metodă sustenabilă copii din comunități sărace și să combată risipa de resurse prin refolosirea acestora. Mai exact, prin acest program, inițiatorii vor să doneze haine, încălțăminte, rechizite și jucării recondiționate copiilor ce au nevoie de ele. De asemenea, persoanele care trec în weekend pe la acest stand se pot relaxa jucând darts.

  • Ambulanța pentru biciclete

În cadrul BikeFest, participanții pot să își facă o revizie la bicicletă în mod gratuit, serviciu care va fi asigurat de Ambulanța pentru biciclete. În București, diferența dintre acest serviciu și celelalte este că reparațiile și reviziile au costuri reduse, întrucât nu presupun deplasarea clientului la service. De asemenea, cei care își fac în weekend o revizie la bicicletă vor participa la o tombolă. Extragerea va avea loc în data de 4 septembrie și câștigătorul va beneficia de o revizie standard gratuită.

bikefest
foto: facebook.com/pg/AmbulantaDeBiciclete
  • Grădinescu 

Proiectul „Grădinescu” aparține Institutului de cercetare în Permacultură din România (ICPR) și cei care vor trece în cele două zile de Bikefest pe la acest stand vor putea să participe la mai multe ateliere. Vor învăța cum să facă pesto din busuioc și rucola, culese din grădină, cum să împletească nuiele de alun și cum să planteze și să îngrijească microierburile. De asemenea, participanții mai pot învăța cum să facă diferite amestecuri de semințe, gata de plantat.

bikefest
foto: http://gradinescu.ro/
  • Energy Boutique – SNRB 

De la centrul mobil de reciclare Energy Boutique, participanții vor putea să afle de la reprezentanții SNRB cum să recicleze bateriile uzate sau cum pot să primească unele noi în schimbul celor folosite. La fiecare 20 de baterii uzate aduse la stand, SNRB oferă 4 baterii noi. Pentru cantități de baterii mai mari de atât, cei care le aduc pot câștiga mai multe premii, cum ar fi : căști, pompe, chei imbus pentru bicicletă, pompe sau un ciclocomputer cu GPS.

Citește și: BikeFest, locul de întâlnire pentru gașca ta de bicicliști

spot_img

Ultimele știri