Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Bilantul dezastrului ecologic de la Marea Neagra

Ecologistii se tem ca va dura ani intregi pana ce daunele produse de naufragiul petrolierului rus vor putea fi depasite, iar bilantul dezastrului de duminica de la Marea Neagra indica efecte devastatoare: marinari dati disparuti, mii de pasari moarte, ape extrem de nesigure, relateaza agentia de stiri Trend.

In locul unde petrolierul rus Volganeft s-a rupt in doua si a imprastiat 2.000 de tone de titei in apa a ramas in continuare o pata neagra. Mai mult, alte nave care transportau produse chimice s-au scufundat de asemenea in aceeasi zona, dupa cele mai periculoase furtuni din ultimii 30 de ani.

Mii de pasari au fost prinse in pata de petrol vreme de trei zile, cele care nu au inghetat au fost totusi salvate de vanatorii din zona. Pe de alta parte, coasta Marii Azov este acoperita pe sute de kilometri lungime de titei, lucru care impiedica pescuitul. Probele luate din apa marii arata ca nivelul de petrol prezent este 50 de ori mai ridicat decat cel permis.

"Operatiunea va dura cinci ani. Practic vom face un golf cu apa neagra, dupa care vom extrage petrolul de la suprafata cu ajutorul tehnologiilor moderne", a declarat Oleg Mitvol, de la Agentia de Supraveghere a Mediului.

Operatiunea de curatare va fi insa si mai dificila daca petrolul se va cufunda si va ajunge pe fundul marii, a spus Igor Chestin, de la World Wildlife Fund. "Din nefericire, avem de-a face cu componenta grea a titeiului – pacura – care este mai grea ca apa, asa ca se cufunda. Momentan, cea mai mare parte a titeiului a ramas inca la suprafata apei, din cauza furtunii, dar atunci cand aceasta se va potoli, se va lasa la fund, probabil pe o zona destul de mare", a mai precizat el.

In prezent, la locul accidentului au fost mobilizati 1500 de muncitori pentru operatiunile de salvare si curatare, iar alte 500 de persoane urmeaza sa soseasca. Locuitorii din zona spun si ei ca fac tot ce se poate pentru a curata zona de coasta.

Potrivit agentiei citate, trupul unui marinar a fost gasit in stramtoarea Kerci, numarul victimelor ajungand astfel la 60, in vreme ce alte 19 persoane sunt in continuare disparute.

Petrolierul Volganeft 139 si alte doua nave rusesti incarcate cu sulf s-au scufundat duminica in Marea Neagra si Marea Azov, din cauza ciclonului Walter. Furtuna a generat valuri de 5 metri inaltime si rafale de vant de 108 km pe ora, aproximativ zece nave rusesti si straine fiind afectate in zona portului Kavkaz, 1.200 km sud de Moscova.

Foto: reuters.com

spot_img

Ultimele știri