Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

BP amplaseaza un nou echipament pentru a opri scurgerea de petrol din Golful Mexic

Gigantul petrolier British Petroleum (BP) a anuntat miercuri ca a instalat pe fundul Golfului Mexic un nou echipament pentru a opri scurgerea de titei, care a provocat o maree neagra, dupa o prima incercare esuata, relateaza AFP, citat de Mediafax.

"Instalatia a fost coborata pe fundul marii (in) noaptea trecuta (de marti spre miercuri) si se afla in zona din apropierea scurgerii. Planul este sa fie amplasata peste aceasta, pentru a deveni operationala pana la sfarsitul saptamanii", a declarat un reprezentant al BP, Bryan Ferguson.

Saptamana trecuta, grupul care exploata platforma petroliera Deepwater Horizon, scufundata la 80 de kilometri in largul coastelor statului Louisiana la data de 22 aprilie, in urma unei explozii, a incercat deja o prima operatiune similara, sperand sa opreasca scurgerile de titei de 800.000 de litri pe zi.

BP a plasat o instalatie in forma de palnie de otel, cu o inaltime de 12 metri si cantarind aproximativ 100 de tone, deasupra putului, pentru a recupera petrolul, dar s-a vazut nevoita sa retraga aceasta instalatie sambata, din cauza formarii unor cristale asemanatoare celor de gheata, rezultate din contactul gazului cu apa.

Compania spera ca noua instalatie, de dimensiuni mai reduse, cantarind 1,6 tone si avand aproximativ 2,4 metri inaltime, va limita formarea acestor cristale, in instalatie putand fi injectate aer cald si metanol, impotriva acestui efect.

Insa, in timp ce mareea neagra continua sa ameninte flora si fauna locala, in pofida eforturilor administratiei americane, reprezentantul BP a subliniat ca este vorba despre "un procedeu inedit si foarte complex".

Secretarul american al Energiei, Steven Chu, si-a exprimat optimismul in legatura cu posibilitatea stoparii poluarii, in urma unei intalniri, miercuri, cu experti, la centrul de comanda al BP din Huston, in Texas.

"Lucrurile arata bine. S-au efectuat progrese", a declarat Chu, fara a oferi detalii cu privire la motivele acestui optimism, dar subliniind ca situatia nu este, inca, sub control. "Sunt mai linistit decat acum opt zile", a spus el.

In paralel, autoritatile din Louisiana pareau ca-i impartasesc optimismul, anuntand redeschiderea unei mici parti a zonelor de coasta ale statului pentru pescuit comercial si de agrement. Zona respectiva se afla in largul Grand Isle, in dreptul deltei fluviului Mississippi.

spot_img

Ultimele știri