Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Braconaj în Delta Dunării: 850 kg de peşte, confiscate de poliţişti

Peste 850 kg de peşte, un autoturism, o ambarcaţiune şi 66 de unelte de pescuit au fost reţinute de către poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării”, în urma unei acţiuni pentru prevenirea braconajului piscicol în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada 12 – 14 septembrie 2018, poliţiştii Serviciului de Poliţie ,,Delta Dunării” şi jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au acţionat pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru prevenirea braconajului piscicol.

Aceştia au constatat patru infracţiuni, dintre care două prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura şi două de Codul penal, fiind conduse la sediul poliţiei, pentru cercetări, două persoane.

Poliţiştii au deschis două dosare penale unui bărbat din municipiul Buzău care a fost descoperit transportând cu o autoutilitară o cantitate de 584 kg de peşte proaspăt fără documente de provenienţă, precum şi unui bărbat din judeţul Tulcea care a fost găsit pescuind cu trei plase monofilament pe lacul Câşliţa, din complexul Somova-Parcheş.

În total, au fost indisponibilizate 863,5 kg. de peşte, un autoturism, o ambarcaţiune, 2 rame, 66 de unelte de pescuit (54 setci din fir textile, 10 setci tip monofilament şi 2 trifilare), în valoare totală de aproximativ 37.300 de lei.

 

spot_img

Ultimele știri