Brazii cumpărați de la Leroy Merlin pot fi reciclați dacă îi aduci înapoi în magazin

Dacă ai cumpărat un brad natural din orice unitate Leroy Merlin, vino cu el în magazin pentru a fi transformat în combustibili ecologici şi îngrășământ natural.

brad de crăciun

După perioada sărbătorilor de iarnă, românii sunt încurajaţi să nu arunce bradul uscat, ci să-l ducă în magazin. Pentru fiecare brad returnat, clienții sunt răsplătiţi cu un voucher de cumpărături în valoare de 25 lei.

Specialiștii în silvicultură explică faptul că un brad are nevoie de aproximativ 12 ani pentru a ajunge la înălțimea de 180-200 cm, iar la început de an mii de brazi sfârșesc la gunoi risipindu-se astfel o cantitate însemnată de lemn.

„Conform studiului CarbonTrust, un brad de Craciun de 2 m, confectionat din plastic, are o amprenta de carbon de peste 10 ori mai mare decat a unui brad natural colectat, in mod corespunzator la deseuri, dupa utilizare”, arată Leroy Merlin.

Prin procesul de reciclare, brazii ajung în centrele de compostare unde sunt mărunțiți și valorificați energetic – transformați în combustibil sau în compost – îngrășământ pentru grădini și terenuri agricole.

Pașii de urmat pentru reutilizarea bradului și primirea voucher-ului

Iată ce trebuie sa faci, din momentul in care cumperi bradul de Craciun taiat din magazin si pana cand intri in posesia voucher-ului:

1. Alegi bradul natural preferat, din zona special amenajata in magazinul nostru;
2. In momentul in care te afli la casa si vrei sa platesti cumparaturile, vei primi un flyer ce contine un Cod QR. Scaneaza codul si vei afla cum poti intra in posesia voucher-ului;reutilizare brad leroy merlin romania
3. Dupa ce ai petrecut frumos de Sarbatori, este momentul sa te intorci in magazin cu bradul. Nu uita sa citesti inainte indicatiile din Codul QR;
4. La magazin, mai intai lasa bradul in spatiile special amenajate pentru colectarea lui;
5. In zona Retur, de la intrarea in magazin, prezinta detaliile necesare. Implicarea in campanie si efortul aducerii inapoi a bradului iti vor fi rasplatite cu voucher-ul in valoare de 25 lei.
Voucher-ul este valabil pentru cumparaturi in magazinele fizice Leroy Merlin Romania, dar si pentru produsele din comenzi tip “Rezerva si Ridica din magazin”, in perioada 03.01 – 14.02.2021.

Retailerul spune că toti brazii provin din pepiniere special create pentru plantarea, cresterea si taierea brazilor de Craciun. Aceste pepiniere de brazi nu au nimic in comun cu defrisarile, ele fiind amplasate exclusiv pe teren agricol.

Citește și:

,,Sustenabil zi de zi”, un ghid cu sfaturi practice pentru un stil de viață ecofriendly
spot_img

Ultimele știri