București, pe locul 6 din lume la aglomerația din trafic

Bucureștiul a avut cele mai mari ambuteiaje din Europa în 2014, iar în 2015 s-a clasat pe locul al șaselea la nivel mondial privind aglomerația din trafic. Mai aglomerate decât capitala României sunt Mexico City, Bangkok, Istanbul, Rio de Janeiro și Moscova. Datele aparțin unui studiu realizat de TomTom Telematics, citat de Hotnews.

trafic bucuresti

În București, există 1.2 milioane de mașini, iar aproape jumătate dintre călătoriile zilnice se fac cu mașina. Doar 35% dintre locuitori folosesc transportul public, 17% merg pe jos și 1% – cu bicicleta.

Aglomerația produce întârzieri semnificative. Din cauza ei, timpul de deplasare este cu 43% mai mare. Dimineața și seara, situația este și mai îngrijorătoare, șoferii fiind nevoiți să petreacă cu peste 80% mai mult în mașină decât ar face-o în condițiile unui trafic fluid. De aceea, soferii pierd zilnic în traficul bucurestean 51 de minute, iar annual – 196 de ore.

Sunt „depășiți” doar de șoferii din Mexico City, Bangkok, Istanbul, Rio de Janeiro și Moscova. Aceștia petrec la volan între 57 și 61 de minute zilnic, suplimentar față de cât ar fi normal.

Soluția: transportul în comun și bicicleta

Aglomerația din București ar putea fi evitată, dacă cetățenii ar alege alte mijloace de transport decât mașina. Însă, bucureștenii sunt europenii cei mai nemulțumiți de transportul public.

Doar 69% dintre autobuzele RATB din cele 1.000 disponibile funcționează. Jumătate se încadrează în norma Euro 3, iar cealaltă jumătate – în norma Euro 4. În cazul tramvaielor, doar 54% funcționează (256 din 475), iar 297 au gradul de uzura de peste 100%. Nici la troleibuze nu stăm mai bine. Circulă 59% (172 din 297), iar 265 au un grad de uzură de peste 100%.

Cât despre infrastructura pentru biciclete, aceasta este aproape inexistentă. Primăria a plătit 11 milioane de euro în 2008 și 2010, pentru a amenaja 122 de km de piste. În 2012, Poliția Română a declarat ilegale 80% dintre trasee.

În 2014, Ministerul Mediului a alocat 10 milioane de euro pentru a amenaja 100 de km de piste. Până acum, nu au fost însă realizate, dar autoritățile dau asigurări că peste cel mult un an și jumătate bucureștenii le vor avea la dispoziție.

spot_img

Ultimele știri