București. 15 stații noi de măsurarea calității aerului și 50 de senzori, donați locuitorilor

in Aer 22 February 2019 793 Views

Un nou proiect presupune montarea a 13 stații fixe și două stații mobile pentru măsurarea aerului din Capitală, dar și donarea către bucureșteni a 50 de senzori simpli pentru particule de praf (PM10 și PM2.5). Finanțarea de 75.000 de euro este asigurată de Fundația Comunitară București și IKEA România.

București. Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Proiectul se va desfășura pe perioada unui an și jumătate și va fi implementat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Fundația ETA2U, în parteneriat cu 2Celsius Network, Observatorul Român de Sănătate și OPTAR- Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România.

În acest interval va fi implementată o rețea de măsurare a calității aerului formată din 13 stații fixe și două stații mobile, care vor măsura nivelurile de particule de praf (PM10 și PM2.5), monoxid de carbon (CO), dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), ozon (O­3), precum și temperatura, umiditatea și presiunea atmosferică.

În plus, alți 50 de senzori simpli pentru particule de praf (PM10 și PM2.5) vor fi donați bucureștenilor printr-o campanie care urmează să fie anunțată în viitor.

Datele colectate de senzori vor fi publicate pe o platformă online, iar o campanie publică de informare le va arată bucureștenilor cum îi afectează poluarea.

alecoair.ro

„Într-un oraș aglomerat cum este Bucureștiul, locuitorii au nevoie să afle în timp real la ce riscuri se expun și ce pot face, cu susținerea autorităților, pentru a trăi într-un oraș mai sigur. Din păcate, sursele independente de informare despre calitatea aerului sunt puține”, transmit cei de la Fundația Comunitară București.

Mai mult de jumătate din populația României trăiește la oraș. Numai în Capitală, locuiesc 1,8 milioane de oameni, iar numărul celor care lucrează aici este de aproximativ 3 milioane de persoane.

Finanțarea acordată proiectului pentru calitatea aerului este o extensie a Fondului IKEA pentru Mediul Urban, lansat în anul 2017, prin care Fundația Comunitară București și IKEA România susțin, timp de trei ani, șase proiecte din București și Ilfov pe teme precum: protejarea resurselor, gestiunea eficientă a deșeurilor, conservarea biodiversității, educație și conștientizare.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii