Călători în jurul lumii: Politicile de mediu ale statelor sunt ipocrite, realitatea nu e eco

Ștefan Marinescu și soția lui, Mihaela, au plecat anul trecut, în august, în jurul lumii, o călătorie pe care o visaseră mult timp. Ei au pornit spre est și s-au întors acasă dinspre vest, luna trecută. Toată călătoria a durat 15 luni, timp în care au traversat peste 30 de țări. Cei doi au folosit aproape toate mijloacele de transport posibile, de la autocare până la scootere, trenuri, vapoare, avioane, ricșe, mini van-uri închiriate, biciclete și au făcut și autostopul. Au fost cât se poate de chibzuiți pentru a ajunge cât mai departe, cel mai des dormind la localnici. Așa au aflat și povești impresionante și au observat mai bine viața de zi cu zi a oamenilor din toate colțurile lumii. Ștefan ne povestește azi care e legătura oamenilor cu mediul pe continentele pe care le-a vizitat.

 

Ștefan în Cuba

 

Printre țările vizitate în această călătorie se numără și China, cea mai poluatoare națiune din lume în acest moment. Cum ți s-a părut China, ce te-a uimit la stilul de viață al chinezilor? Cum se raportează ei la protecția mediului?

China e o țară care pur și simplu a îngenuncheat natura, dar, înainte a vorbi de efecte, aș vrea să observ cauzele. În urmă cu vreo 40 de ani era una dintre cele mai sărace țări de pe pământ. Acum e cea mai poluată, dar nivelul de trai a crescut incredibil. Înainte oamenii mureau de foame acolo, acum mor de boli cauzate de poluare.

Să nu uităm că vorbim de cea mai populată țară de pe pământ, iar cea mai mare parte a acestei populații trăiește cam într-o treime din teritoriu. Deci, aparent chinezii au această scuză că trebuiau să hrănească aproape un miliard și jumătate de stomacuri înghesuite într-un spațiu mic.

 

Colinde în Hong Kong

 

Totuși, în condiții oarecum similare de densitate, Japonia a reușit să se dezvolte spectaculos, păstrând o relație armonioasă cu natura. De ce ei au reușit, iar China nu? Pentru că timp de zeci de ani chinezii au trăit sub un regim comunist sever, care a tăiat din rădăcini relația localnicilor cu tradițiile și cu elitele intelectuale. Implicit, oamenii simpli și-ai pierdut legătura cu natura, legătură care era foarte strânsă în trecut.

În ultimii ani, mentalitățile au început să se schimbe în China, pe de-o parte datorită efectelor nocive ale poluării, iar pe de altă parte, datorită emancipării marilor orașe. Nu știu însă dacă vor putea opri mașinăria.

 

japan
Japonia

 

Unde ai observat stilul de viață cel mai prietenos cu mediul și stilul de viață cel mai dăunător?

În Australia oamenii de rând au un stil de viață foarte prietenos cu mediul. Au niște spații verzi incredibile în marile orașe și  niște parcuri naționale foarte bine organizate, în afara lor. Asta e ceea ce vezi, când călătorești. Totuși, Australia e țara care-și sustrage prosperitatea din exploatările miniere. Ce metode se folosesc acolo, cât sunt ele de nocive, nu știu exact. Știu însă că de multe ori politicile celor mai multe state, vis-a-vis de mediu, sunt ipocrite. Pe de-o parte populația e educată într-un spirit verde, se fac investiții mediatizate în zona eco, pe de altă parte, în spatele ușilor închise se iau decizii catastrofale pentru mediu.

 

sydney
Sydney, Australia

 

melbourne
Melbourne, Australia

 

Stilul de viață cel mai dăunător față de mediu l-am găsit în Statele Unite. Asaltați de campanii de marketing agresive ale marilor corporații, cei mai mulți americani consumă, consumă și consumă. Folosesc mașini gigantice, de care n-au nevoie, mănâncă porții imense, cu care ar putea fi hrăniți 5 oameni. Iar acest stil de viață distructiv pentru mediu se împrăștie ca un virus în întreaga lume.

 

nyc
New York, SUA

 

Studiile arată că schimbările climatice afectează țările cele mai vulnerabile, iar comunitățile cele mai sărace sunt cele mai grav lovite. Ai observat aceste legături?

Nu le-am observat în mod direct, dar le-am aflat din poveștile localnicilor. În Ecuador, de pildă, porțiuni imense din jungla Amazoniană au fost distruse pentru a face loc exploatărilor petroliere. Dar ce să vezi? Companiile care fac aceste extracții vin exact din țările care se declară cele mai mari apărătoare ale mediului. Se pare că multe state merg pe ideea „s-avem mare grijă de mediu, dar doar de cel de la noi de-acasă”.

 

amazon
Puyo, Ecuador: Introducere în Amazon

 

Ați avut de-a face cu fenomene meteo extreme în călătoria voastră?

Marile orașe chinezești sunt acoperite aproape permanent de ceată. Vorbim deja de locuri unde poluarea a devenit ea însăși un fenomen meteo iar mulți dintre oameni umblă cu măști textile pe nas și gură.

Comparativ cu ce ai văzut în restul lumii, cum ai aprecia grija românilor față de mediu?

Dacă aș face un top al țărilor, în funcție de grija oamenilor pentru mediu, cred că am fi în prima jumătate, dar nu pe primele locuri. Vestea bună e că suntem pe un trend ascendent și tot mai mulți români se împrietenesc cu mediul. Vestea proastă e că suntem doar una dintre cele două sute și ceva de țări ale lumii, iar politicile nocive vis-a-vis de mediu ale altor state ne afectează și pe noi.

 

thailanda
Pescari în Thailanda

 

Indonezia

 

Care crezi că sunt cele mai mari probleme de mediu cu care se confruntă omenirea?

Cea mai mare problemă e că nimeni n-are suficientă putere pentru a stopa aceste orori care se produc împotriva mediului. Ele aduc profituri imense în buzunarele unor oameni care nu se vor opri decât atunci când vor simți pe propria piele efectele nocive. Atunci însă va fi prea târziu, probabil. Dacă ar fi fost voință, de mulți ani n-ar mai fi existat automobile cu combustibil poluant. Era atât de simplu, din punct de vedere tehnologic, și totuși e atât de greu, din punct de vedere practic.

Cât de eco ați fost voi în călătoria voastră?

Mai eco decât în călătoria anterioară și mai puțin eco, decât în viitoarea călătorie. Ca și alți români, învățam, pas cu pas, să respectăm mai mult planeta care ne-a dat viață.

 

toba
Lacul Toba, Sumatra

 

medellin
Telecabinele din Medellin nu sunt de agrement. Ele transporta mii de localnici, opresc în stații, zboară peste cele mai periculoase cartiere și întregesc cel mai inovator și spectaculos sistem de transport urban

 

După această călătorie, ești mai mult optimist sau pesimist cu privire la viitorul planetei?

Sunt mai pesimist. Am văzut cu ochii mei cum mecanismul consumerismului se propagă în toată lumea, ori asta va crea și mai multă producție, competiție și lipsă de scrupule față de mediu. Să sperăm că, până la urmă, dorința oamenilor de a proteja mediul, va fi mai mare decât tentația lor de a consumă tot mai mult. Până atunci poate conștientizam faptul că protejarea mediului nu înseamnă doar să adunăm pungi din pădure sau să stingem lumina o dată pe an, ci și să cumpărăm mai puține telefoane sau haine de care n-avem nevoie, de exemplu.

Puteți citi și:

Interviu: Valoarea serviciilor gratuite de mediu este de trei ori cât PIB-ul mondial

Germania, Italia și China sunt cele mai eficiente țări din punct de vedere energetic

Acord istoric pe climă: China și SUA își reduc emisiile de CO2

spot_img

Ultimele știri