Valul de căldură din Franța pune în pericol catedrala Notre-Dame, deteriorată de incendiu

Temperaturile ridicate cu care se confruntă Franța riscă să grăbească prăbuşirea tavanului în formă de boltă al catedralei Notre-Dame. 80 din cele 96 de departamente administrative ale Franţei se aflau miercuri sub cod portocaliu de caniculă.

„Sunt foarte îngrijorat de valul de caniculă”, a spus arhitectul-şef Philippe Villeneuve, potrivit Reuters. „Mi-e teamă că îmbinările sau zidăria ar putea, pe măsură ce se usucă, să piardă din consistenţă şi calităţi structurale şi, dintr-o dată, bolta să cedeze”.

Villeneuve a afirmat că tavanul boltit „s-ar putea foarte uşor” prăbuşi şi, spre deosebire de turnurile care adăpostesc clopotele şi alte părţi ale catedralei, experţii nu au reuşit încă să ajungă la tavan nici prin interior, nici prin exterior.

Catedrala, construită cu mai multe secole în urmă, a fost devastată în aprilie de un incendiu care a deteriorat plafonul şi a provocat prăbuşirea fleşei peste o parte din acoperiş.

Potrivit prognozelor Meteo France, la Paris sunt aşteptate joi temperaturi record de circa 42 de grade Celsius, maximele estimate pentru cel de-al doilea val de căldură intensă din această vară. Recordul de temperatură înregistrat în capitala Franţei este de 40,4 grade Celsius şi datează din 1947.

În Belgia vecină, mercurul termometrelor a atins miercuri 38,9 grade Celsius în oraşul Kleine-Brogel (nord-est), cea mai călduroasă zi consemnată în această ţară de la începutul înregistrărilor meteorologice din 1833, a precizat pe Twitter David Dehenauw, de la Royal Meteorological Institute of Belgium (RMI).

Noile valori s-au situat cu puţin peste recordul precedent de 38,8 grade Celsius înregistrat în 2015, în comuna Hechtel-Eksel (est), precum şi anul trecut în oraşul Liege, a mai precizat Dehenauw.

Olanda a înregistrat de asemenea cea mai călduroasă zi din ultimii 75 de ani, mercurul termometrelor ajungând miercuri la 38,8 grade Celsius, potrivit Royal Netherlands Meteorological Institute. Institutul meteorologic olandez a emis un cod portocaliu de căldură extremă pentru cea mai mare parte a regiunilor, care va fi valabil până vineri.

spot_img

Ultimele știri