Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

Canada a realizat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume. Acesta va fi terminat în 2017, iar la final va avea 24.000 de kilometri.

Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

În 1992, Canada a pornit un proiect ambițios: construirea celui mai lung drum din lume pentru pietoni. Numit pe atunci Trans Canada Trail (TCT), de la numele asociației care gestionează activitatea, transformat azi în The Great Trail, drumul va fi gata în 2017.

Momentan proiectul este realizat 87%, iar poteca numără 20.770 de kilometri și conectează 13 provincii și ținuturi. Această ruta va aduce, la propriu și la figurat, canadienii împreună, din moment ce 80% dintre ei locuiesc la cel mult 30 de minute de acest drum.

Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

26% din traseu este pe apă, așa că cei care îl parcurg pot folosi aproape orice metodă de deplasare: drumeție, ciclism, călărie, vâslit, schiat sau mersul cu snowmobilul. Spunem „aproape” deoarece există totuși un mijloc de transport interzis cu desăvârșire: mașinile. În unele provincii, din loc în loc există locuri de adăpostire a călătorilor și surse de apă potabilă.

Prin The Great Trail, Canada promovează conservarea mediului

TCT promovarea conservarea mediului înconjurător, încurajează un stil de viață activ și îi învață pe turiști cultura și istoria din Canada.

La finalul proiectului, când Canada va sărbători 150 de ani de existență, The Great Trail se va întinde pe 24.000 de kilometri și va lega Oceanele Atlantic, Pacific și Arctic, adică va conecta costa de est, cu cea de vest și cu cea de nord. TCT va cuprinde trasee prin păduri sau pe apă, străzi pietonale, drumuri forestiere și drumuri secundare.

Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

Proiectul a fost finanțat până acum în mare parte de către guvernele federale și provinciale canadiene, însă au existat și donații din partea persoanelor fizice și ale companiilor.

Mii de canadieni, organizații partenere, corporații, companii locale și persoane din toate nivelurile de guvernare sunt implicate în dezvoltarea și menținerea acestor trasee. Unele publicații spun chiar că Trans Canada Trail s-ar putea chiar să fie unul dintre cele mai mari proiecte de voluntariat desfășurate vreodată în Canada.

Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

Ce se va întâmpla după 2017, când proiectul va fi gata? „Acesta va fi doar începutul. Drumul nu va fi niciodată gata. Vom continua să construim și să îmbunătățim această comoară și prin generațiile care vor veni”, a declarat Deborah Apps, CEO-ul Asociației Trans Canada Trail.

Canada a terminat 87% din cel mai lung drum pietonal din lume

spot_img

Ultimele știri