Carbunele ramane regele emisiilor de CO2

Agentia Internationala de Energie (AIE) preconizeaza pentru urmatorii 4 ani o usoara scadere a cererii de carbune pe piata mondiala insa, cu toate acestea, carbunele ramane principala sursa de poluare cu  CO2.

In perioada 2007-2012, carbunele a afisat o taxa anuala de crestere de 3,4%, cea mai ridicata fata de toate energiile fosile. In acest context, mai mult de trei cincimi din cresterea emisiilor de CO2 la nivel mondial, incepand din 2000, provin din arderea carbunelui folosit pentru producerea electricitatii si a caldurii„, subliniaza AIE.

In 2012, au fost arse, la nivel global, 7,7 miliarde tone de carbune, cu o crestere anuala a consumului evaluata la 170 milioane tone.

In 7 ani, carbunele detroneaza petrolul

In ciuda eforturilor pe care statele lumii le fac pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera, carbunele va deveni, pana in 2020, prima sursa mondiala de energie, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta, Wood Mackenzie. Principalul motiv pentru care aurul negru va fi detronat il reprezinta  nevoile crescute de carbune ale Chinei si Indiei.

China, declarata deja primul consumator mondial de carbune, ar putea sa inglobeze, ea insasi, doua treimi din cresterea mondiala a cererii de carbune in deceniul in curs. Jumatate din  noile capacitati de electricitate, construite in China in perioada 2012-2020, vor avea nevoie de carbune. Republica Populara nu are alternative la carbune, productia de gaze este limitata, iar importul de gaz natural lichefiat va fi mai costisitor decat cel de carbune“, precizeaza Wood Mackenzie.

Potrivit companiei  britanice de consultanta, consumul mondial de carbune va creste cu 25% pana in 2020, la 4.500 de milioane de tone, echivalent petrol.

Pentru a evita efectele devastatoare ale schimbarilor climatice, care provoaca deteriorarea recoltelor agricole si topirea calotei glaciare, AIE propune adoptarea, de urgenta, la nivelul tuturor guvernelor din lume, a 4 masuri menite sa limiteze temperatura medie globala la 2 grade Celsius pana in 2020. Printre masuri se numara si renuntarea la termocentralele pe carbune.

Ne dorim ca termocentralele poluante sa fie din ce in ce mai putin exploatate si chiar sa fie sistata construirea lor. Epoca de piatra a apus, dar nu pentru  ca nu mai exista piatra, ci pentru ca au aparut tehnologii noi si diverse”, a spus Maria Van der Hoeven, director executiv AIE.

spot_img

Ultimele știri