Care sunt cele mai importante angajamente asumate la summit-ul One Planet de la Paris

Summit-ul One Planet, organizat la inițiativa Republicii Franceze, a avut patru obiective principale: marcarea a doi ani de la încheierea Acordului de la Paris, mobilizarea ansamblului actorilor statali şi non-statali, accelerarea implementării angajamentelor asumate de aceşti actori pentru adaptarea societăţilor vulnerabile şi atenuarea consecinţelor schimbărilor climatice, precum şi accelerarea mobilizării resurselor financiare.

Știrea evenimentului a venit din partea Băncii Mondiale, care, prin vocea peședintelui Jim Yong Kim, a anunțat că începând cu 2019 va suspenda finanţăril acordate pentru explorarea şi exploatarea petrolului şi a gazelor naturale.

În situații excepționale, se va lua în considerare posibilitatea finanțării proiectelor de extragere a gazelor în țările cele mai sărace, unde există beneficii clare cu privire la accesul la energie a locuitorilor respectivelor țări, dar proiectul trebuie să se conformeze cerințelor acordului de la Paris”, se arată într-un comunciat de presă al băncii.

De asemenea, începând din 2018, Bnaca Mondialăva publica emisiile de gaze cu efect de seră asociate proiectelor pe care le finanţează în cele mai poluante sectoare de activitate, precum industria energetică. Instituția intenţionează să generalizeze luarea în calcul a unui preţ intern al carbonului în investiţiile sale viitoare.

ING și AXA părăsesc cărbunele

ING, una dintre elel mai titrate bănci din lumea, a anunțat, de asemenea, că va reduce drastiv finanțările acordate cntralelor pe cărbune. Astfel, până în 2025 va opri finanțarea proiectelor de construire de noi termocentrale pe bază de cărbune.

Singuele proiecte bancabile fiind cele ale producătorilor de electricitate are folosesc mai puțin de 5% cărbune.

Potrivit Agerpres, compania de asigurări Axa a anunţat că va renunţa să asigure şi să investească în orice companie care este implicată în construirea de termocentrale bazate pe cărbune. Grupul francez intenţionează să retragă investiţii de aproape 2,5 miliarde de euro în acest sector.

Aproximativ 100 de state au fost invitate în cadrul One Planet. De asemenea, au fost invitaţi aproximativ 800 de actori non-statali, printre care: instituţii publice, bănci de dezvoltare, organizaţii internaţionale, actori privaţi (bănci, întreprinderi, fonduri de investiţii, fonduri suverane, start-up-uri), reprezentanţi ai societăţii civile (ONG-uri, think-tankuri, fundaţii, mediul academic) şi actori locali (oraşe, regiuni, asociaţii de municipalităţi etc).

spot_img

Ultimele știri