Carolina de Nord, atacată de țânțari de trei ori mai mari decât cei obișnuiți

După uraganul Florence, Carolina de Nord a fost invadată de țânțari uriași, de trei ori mai mari decât cei obișnuiți, și care pot înțepa prin două straturi de haine.

Carolina de Nord, atacată de țânțari de trei ori mai mari decât cei obișnuiți

Inundațiile produse de uraganul Florence, una din cele mai puternice furtuni care au lovit în ultimele decenii Carolina de Nord și de Sud,  au creat mediul propice pentru dezvoltarea Gallinippers sau Psorophora ciliata, un soi de țânțari mai mari de trei ori decât cei obișnuiți.

Oamenii au postat pe rețelele de socializare fotografii și imagini cu insectele, comparându-le în dimensiune cu albinele sau viespile.

„A fost ca o rafală, ca și cum ningea cu țânțari. Cred că i-a agitat mașina mea. Am așteptat să se liniștească, apoi am luat copilul și am fugit în casă”, a povestit o localnică, Cassie Vadovsky, USA Today.

„Nu au apărut imediat, ci gradual. Au trecut trei sau patru zile după ce furtuna a trecut până să ia naștere invazia asta. Și eu nici măcar nu locuiesc în partea orașului care a suferit inundații mari”, a mai spus aceasta.

Entomologul Universității Carolina de Nord a explicat că larvele de țânțari se hrănesc cu animale acvatice, cum ar fi mormolocii, apoi, după ce cresc, cu sângele mamiferelor mari, cum ar fi oamenii.

Un alt profesor entomolog, Michael Reiskind, a declarat că din cele 61 de specii de țânțari din Carolina de Nord, 15 sau 20 se vor înmulți din cauza inundațiilor și se va produce o creștere rapidă a populației acestor insecte.

Acesta cerceta populațiile de țânțari din zona Raleigh, capitala statului, încă dinainte ca uraganul să lovească.

„Înainte de furtună, am stat afară 5 minute, timp în care am numărat trei țânțari. O săptămână după furtună, tot în 5 minute am numărat opt. Apoi, după două săptămâni, am numărat 50 în timpul ăsta. Și nici măcar nu suntem în zona unde a lovit cel mai tare”.

Reiskind a mai susținut că țânțarii Gallinippers pot înțepa chiar și prin două straturi de haine. Cu toate acestea, profesorul a subliniat că acești țânțari nu reprezintă o amenințare mai mare decât cei obișnuiți.

„Oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze prea mult, pentru că un țânțar mare nu este mai periculos decât cei mai mici. Nu sunt radioactivi, modificați genetic sau vreo specie exotică. Pur și simplu asta se întâmplă după ce lovește un uragan”, a mai spus acesta.

Pentru a elimina țânțarii, guvernatorul Carolinei de Nord, Roy Cooper, a investit 4 milioane de dolari în insecticid. Substanțele vor fi pulverizate fie din avion, fie din camioane, direct pe străzi.

spot_img

Ultimele știri