Carrefour nu mai comercializa oua de la gaini crescute in custi

Carrefour a anunțat că până în 2025 va renunța în totalitate la vânzarea ouălor care provin de la găini crescute în cuști. Acesta este unul dintre cele mai mari abuzuri la care sunt supuse animalele de fermă.

Carrefour nu va mai comercializa ouă care provin de la găini crescute în cuști

Carrefour a lucrat cu organizațiile Animals International și Humane League, reprezentante ale ”Open Wing Alliance”, coaliția globală a organizațiilor pentru protecția animalelor, pentru a-și revizui politica pentru bunăstarea animalelor.

Retailer-ul și-a luat angajamentul de a vinde 100% ouă de la găini care nu au fost crescute în cuști. Acesta va elimina etapizat (până în anul 2025) cuștile din producția de ouă în toate magazinele din Franța, Italia, Polonia, Belgia, Spania și România. În total, în Europa sunt 9.500 de magazine Carrefour, iar în România – 306.

Creșterea găinilor în cuști reprezintă unul dintre cele mai mari abuzuri la care animalele de fermă sunt supuse, deoarece fiecărei păsări îi este alocat un spațiu cât o coală de hârtie A4 pe durata întregii vieți. Spațiul restrâns și lipsa luminii naturale înseamnă limitarea mișcărilor și dezvoltarea anormală a corpului, în special a aripilor, pe care nu le pot întinde.

În anul 2012, Uniunea Europeană a interzis cuștile care aveau mai puțin de 750 de centimetri pătrați, însă industria a inventat și a legalizat cuștile „îmbunătățite” care înghesuie în continuare chiar și 13 animale pe metrul pătrat.

Până în 2025, când în magazinele Carrefour nu vor mai exista ouă care provin de la găini crescute în cuști, consumatorii pot alege să renunțe la achiziționarea acestor ouă. Fiecare ou este însemnat cu o ștampilă de la producător, iar prima cifră a ștampilei indică în ce condiții au fost crescute găinile:

0 = în aer liber și cu hrană certificate BIO (ecologică)
1 = în aer liber
2 = în hale la sol
3 = în cuști

„Decizia Carrefour de a elibera găinile outoare din cuști este un pas în direcția bună pentru animalele de fermă și indică preocuparea crescândă a consumatorilor pentru bunăstarea animalelor. Celelalte lanțuri de supermarket-uri nu mai au de ales și trebuie să urmeze imediat aceeași direcție”, a spus Gabriel Păun, Director UE al Animals International, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta a făcut referire la faptul că retailer-ul francez este al doilea ca mărime din punct de vedere al cifrei de afaceri din România și numărul unu în Europa.

spot_img

Ultimele știri