Carrefour România introduce în premieră pungi biodegradabile

Carrefour România introduce la scară națională pungi biodegradabile 100%, o soluție pentru eliminarea a milioane de pungi de plastic. Create pe baza polimerilor naturali de către un producător român, noile pungi vor fi disponibile în toate cele peste 320 de magazine din România până la finalul lunii iunie.

Introducerea pungii biodegradabile este un pas major în viziunea noastră de a promova o viață mai bună și de a deveni lider în tranziția alimentară pentru toți, prin promovarea unei economii circulare în România, o economie care favorizează materialele biodegradabile, rapid și sigur, în dauna celor toxice pentru mediu, și care se concentrează pe prevenirea eliberării de deșeuri greu reciclabile”, a declarat Anca Damour, Director Corporate Affairs și Comunicare Carrefour România.

 Punga realizată în parteneriat cu primul brand românesc de ambalaje 100% biodegradabile – Biodeck, este fabricată din amidon de porumb și este imprimată cu cerneală pe bază de soia, special concepută astfel încât să se biodegradeze rapid (3-6 luni) și complet, fără să polueze mediul înconjurător.

VIDEO Biodeck, primul brand românesc de ambalaje 100% biodegradabile și compostabile

În plus, punga este în întregime compostabilă (convertibilă în material organic de către microorganisme apărute natural) – conform certificării S0708. Pentru început, pungile 100% biodegradabile vor fi disponibile clienților Carrefour în două formate, cu o capacitate de 5kg, respectiv 7 kg.

Pungile noastre sunt făcute din resurse regenerabile, certificate la nivel european și respectă directivele Uniunii Europene cu privire la compostabilitate. În funcție de căldură și de umiditate, ele se biodegradează complet între 3 și 6 luni, în condiții de compostare”, a declarat Adrian V. Georgescu, Director de Vanzări Grup Prodplast.

[box type=”info” ]

Care este diferența dintre compostabil și biodegradabil?

Un material este considerat biodegradabil dacă se va descompune sub acțiunea microorganismelor. De obicei, trebuie specificat intervalul de timp în care un produs se va biodegrada, însă în cele mai multe cazuri, acest lucru este omis. Această definiție largă include produse ale căror etape intermediare de descompunere pot fi toxice pentru mediul în care se degradează sau pot dezechilibra ecosistemul în care se dezintegrează.

Dacă un material este compostabil, acesta este în mod automat biodegradabil și resursele din care a fost produs pot fi recuperate prin compostare. Prin compostabilitate substanțele se biodegradează în siguranță, într-un intreval bine definit de timp, în condițiile în care sunt respectate condițiile de compostabilitate. Prin urmare, un material biodegradabil nu poate fi considerat în mod automat compostabil, înainte să primească anumite certificări (EN 13432).

[/box]

spot_img

Ultimele știri