Câți copaci sunt tăiați în fiecare an în lume

in EcoLIFESTYLE, Energie, Studii 3 September 2015 1,770 Views

Numărul copacilor existenți pe Pământ a fost stabilit la puțin peste 3 trilioane de exemplare, cifră de opt ori mai mare față de estimările anterioare, se arată într-un studiu al Universității Yale, citat de Climate Action Programme. Pentru acest rezultat echipa de cercetători a combinat datele obținute din sondajele realizate pe teren cu imagini din satelit. Cercetarea estimează că anual sunt tăiați 15 miliarde de copaci și în același timp sunt plantați doar cinci miliarde.

Copaci

Studiul a calculat că cele mai mari densități de arbori se găsesc în pădurile boreale din America de Nord, Scandinavia și Rusia. “Amploarea impactului uman este uimitoare. Evident ne-am așteptat ca oamenii să aibă un rol important, dar nu ne-am aștepta să fie cel mai importantă formă de control a densității pădurilor”, a declarat Thomas Crowther, ecologist în cadrul Institutului Olandez de Ecologie din Wageningen și care care a condus studiul în perioada în care a activat la Yale.

“Nu e ca și cum, am fi descoperit descoperit noi copaci. Mai degrabă am adaugat un alt strat de informații care ne-a permis să revizuim o mare parte din estimările anterioare”, a mai spus acesta. Estimarea anterioara a fost de 400 de miliarde de copaci și cu o atât de largă marjă de eroare, numărul real ar putea fi ceva între cele două estimări și până la de 10 ori mai mari decât noua proiecție.

gardenium.ro

“Pierderile de copaci sunt adesea legate de aprovizionarea cu lemn și de conversia terenurilor pentru agricultură, iar pe măsură ce populația umană crește la nivel mondial, putem asiata și la majorarea pierderilor”, a spus Henry Glick, co-autor al studiului.

De la începutul civilizație, aproximativ 11.000 de ani în urmă, și până în prezent au fost doborâți peste 3 trilioane de copaci.

Citește și:

Ajutor de 500 de euro pe hectar pentru proprietarii care nu-și pot exploata pădurile

WWF și Unilever, parteneriat pentru lupta împotriva despăduririlor

Defrișările și împăduririle au fost incluse în Strategia Națională de Apărare a Țării

Comentarii

comentarii