Cum să deosebești caviarul certificat de cel fals

Caviarul mai este cunoscut ca aurul negru, pentru că este foarte scump. Însă sturionii sunt cea mai periclitată specie de pești din lume, cu foarte puține habitate naturale rămase în care pot continua să trăiască. Astfel că pe piață au apărut produse false – icre provenite de la alți pești, amestecate cu un colorant negru.

Caviarul – care este prețul adevărat plătit pentru acest lux?

Sturionii au fost mereu un simbol al luxului pentru că acești pești produc aurul negru: caviarul. Preferat și consumat cândva doar de capete bisericești, de țarul Rusiei sau regii Angliei – Eduard al II-lea a ridicat la rang de pește regal sturionul – caviarul e azi disponibil oricui. Însă nu oricine și-l poate permite: prețul este în continuare foarte mare, o cutie de 30 de grame costând aproximativ 100 de euro. Iar dacă provine de la sturioni albinoși, prețul caviarului poate ajunge la câteva mii de euro.

Sturionii albinoși sunt cele mai rare exemplare ale unei specii și așa greu de găsit în sălbăticie. Cândva, acești dinozauri ai Dunării erau o imagine familiară, dar, treptat, au început să dispară din cauza provocărilor create de activitățile umane: poluarea apei, schimbări climatice, baraje, pescuit excesiv și, în cele din urmă, braconaj. Pentru sturionii albinoși mici, pe lângă toate acestea, se adaugă și pericolul pe care îl reprezintă ceilalți pești care îi consideră hrană – iar culoarea sau, mai bine zis, lipsa culorii, îi dă mai mereu de gol. Nu-i de mirare că foarte puțini ajung la maturitate, la 6-14 ani, când se pot reproduce.

Caviarul alb este obținut de la sturioni crescuți special în ferme, unde mediul este controlat, iar prădătorii lipsesc. O astfel de fermă există în Austria. Aici, icrele colectate sunt deshidratate, rase fin și amestecate cu praf de foiță de aur comestibil de 22 de karate pentru a crea o delicatesă ce a bătut recordul la categoria mâncărurilor extrem de scumpe.

Cum să evităm caviarul vopsit

Pescuitul sturionilor este interzis în segmentul de Dunăre de după Porțile de Fier, precum și în țările cu ieșire la Marea Neagră, pentru a da timp stocurilor de pești să se refacă. În plus, populațiile sunt ajutate prin acțiunile de repopulare, cum sunt cele din MEASURES, prin care aproape 9.000 de pui de sturion marcați au fost eliberați în Dunăre.

Dar prohibiția, cumulată cu cererea de caviar sălbatic, duce adesea la apariția unor produse false – icre provenite de la alți pești, amestecate cu un colorant negru, ce sunt vândute drept caviar sălbatic, ilegal.

Indiferent de la ce specie de sturioni provine, caviarul din comerț trebuie să aibă eticheta CITES. De asemenea, toate transporturile internaționale trebuie să fie însoțite de permise CITES. Singura excepție o reprezintă caviarul transportat în bagajul personal, în limita a 125 de grame. Aceste reguli se aplică atât produselor provenite de sturionii sălbatici, cât și de acvacultură, precum și pentru produsele din toate părțile peștelui: caviar, carne, ouă fertilizate, pui de sturioni.

Sturionii sunt cea mai periclitată specie de pești din lume, cu foarte puține habitate naturale rămase în care pot continua să trăiască. În UE, singura regiune în care se mai află populații viabile de sturioni care se reproduc pe cale naturală se află în Dunărea Inferioară și în nord-vestul Mării Negre.

Proiectul „Conservarea sustenabilă a sturionilor din Dunăre prin prevenirea și reducerea braconajului și comerțului ilegal cu produse din sturion” (“LIFE FOR DANUBE STURGEONS”)  urmărește salvarea peștelui emblematic al Dunării – sturionul. Motivele declinului sunt complexe, dar lipsa de conștientizare și informare este una din cauzele aflate la originea celui mai important flagel, cel al supraexploatării. În ciuda unei protecții stricte din partea legii, pescuitul și comerțul ilegal cu carne și icre de sturion sălbatic continuă să pericliteze ultimele exemplare ale acestor vechi specii de pești simbol.

Citește și: 

Zăganu a făcut berea „Sturionul”. 2% din vânzări merg către WWF

WWF: Speciile de sturion au fost incluse în Cartea Roșie a Mării Negre

300 de pui de nisetru au fost eliberați în Dunăre, la Isaccea

spot_img

Ultimele știri