Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Cazul tigrului ucis la Sibiu, cercetat de Parchet

Cazul tigrului siberian, de la gradina zoologica Sibiu, ucis ieri in timpul operatiunii de capturare, face obiectul unei plangeri penale depuse la Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu.

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie arata intr-un comunicat ca „pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu a fost inregistrata o cauza penala in legatura cu incidentul petrecut la Sibiu in cursul zilei de ieri, 13.12.2011, cand un tigru a scapat de la Gradina Zoologica din localitate, iar dupa cateva ore de cautari a fost gasit si impușcat. Cercetarile continua in vederea lamuririi tuturor imprejurarilor cauzei și stabilirea raspunderii judiciare”.

Tigroaica ucisa ieri la Sibiu se numea Mihaela si apartine unei specii protejate, iar Politia verifica daca vanatorul care a ucis animalul a respectat normele legale. Totodata, va fi verificata administrarea Gradinii Zoologice din Sibiu, respectiv conditiile in care animalul a scapat din cusca.

Tigroaica a fugit ieri dimineata, in jurul orei 9.00, de la Zoo Sibiu, s-a refugiat in Padurea Dumbrava si, apoi, a ajuns in cartierul Valea Aurie din Sibiu.

Animalul a reusit sa iasa din cusca din cauza neglijentei ingrijitorului, care, dupa ce a facut curatenie, a lasat usa custii deschisa.

Potrivit Vier Pfoten, tigrul impuscat la Sibiu a avut parte nu numai de un final nefericit, ci si de un tratament umilitor dupa moarte. Imaginile foto si video transmise de mass-media imediat dupa impuscarea animalului arata oficiali, vanatori, dar si parinti cu copii inghesuindu-se sa se fotografieze artistic cu „trofeul de vanatoare”, creand imaginea unui adevarat safari.

"Precizam ca, potrivit legii pentru protectia animalelor, necuvantatoarele au dreptul la respect, aceasta incluzand si tratamentul decent al ramasitelor unui animal ucis exclusiv din neglijenta oamenilor.Acesta este, din nefericire, doar ultimul dintre numeroasele cazuri de evadare a animalelor salbatice din gradinile zoo din Romania, finalizate de multe ori prin uciderea animalului", se mai arata in comunicat.

Pentru imbunatatirea legislatiei, Vier Pfoten va depune un memoriu la Ministerul Mediului si Padurilor pentru amendarea Ordinului de ministru 1798/2007, care reglementeaza conditiile de autorizare si functionare a gradinilor zoologice.

Tigrii se afla in topul listei animalelor salbatice aflate pe cale de disparitie, numarul lor reducandu-se in prezent la doar 3.200 de exemplare la nivel mondial.

Foto: RTV.net

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Ultimele știri