Ce ne lipsește pentru a putea deveni producători de energie electrică

Lipsa unei legislații primare și secundare care să reglementeze accesul în rețea al producătorilor persoane fizice este una dintre piedicile existente care nu permit, pentru moment, transpunerea în realitate a termenului de prosumator, asumat în Strategia energetică a României.

Ce ne lipsește pentru a putea deveni producători de energie electrică

Este clar că acest caru de reglementarea este cheia, însă lucrurile sunt puțin mai complicate. Toți plătim tariful de distribuție ca să beneficiem de siguranță în alimentare. Imaginați-vă că în cinci ani 90% dintr-o zonă oarecare se decid să devină prosumatori. Asta înseamnă că restul de 10% ar trebui să plătească același tarif. este nesutenabil.  Aceasta este întrebarea: cum faci sistemul echilibrat?”, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe, Cătălin Stancu, director general Electrica.

În plus, acesta a precizat că o altă problemă este dată de pețul energiei și al noilor tehnologii care trebuei să-și atingă pragul de rentabilitate. Acsta a subliniat fatul câ în ultimii trei ani panourile fotovltaice au avut o scădere de preț de până la 80%, iar bateriile tin să aibă aceași evoluție, în timp ce prețul energie a marcat o creștere cu 25%.

Acest fapt va ajuta să intre în piață mai multă tehnologie (…) Va mai dura ceva ani până când sistemul va fi pregătit să permită intrarea prosumatorilor”, a explicat Stancu.

Soluția stă în colaborarea dintre ANRE și Ministerul de Finanțe

Potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energiei (ANRE) ”preţul de vânzare a energiei electrice produse şi livrate în reţelele electrice de către persoanele fizice care deţin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu puteri electrice instalate sub 100 kW către operatorii de distribuţie concesionari în vederea acoperirii consumurilor proprii tehnologice în reţelele electrice este preţul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumurilor proprii tehnologice în reţelele electrice la care sunt racordate centralele electrice respective, stabilit de ANRE prin ordin de aprobare a tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru fiecare operator de distribuţie concesionar”.

Un român poate aștepta până la 4 ani pentru a fi autorizat ca producător de energie

Cu toate acestea, în cadrul unei dezbateri desfăsurate la începutul lunii februarie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, a declarat că persoanele fizice nu pot în prezent să producă energie şi să o livreze în reţea, întrucât Ministerul Finanţelor nu a identificat modul în care poate fi impozitată această activitate, deși legea 220/2008 privind promovarea energiei regenerabile prevede că „persoanele fizice care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 100 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică aparţinând operatorilor de distribuţie concesionari, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic al reţelei electrice”.

Am iniţiat discuţii cu Ministerul Finanţelor, dar încă nu au fost luate măsuri pentru a elimina aceste bariere. Astfel că, până la identificarea acestora, cine vrea să facă acest lucru trebuie deocamdată să fie persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală”, a spus oficialul ANRE, citat de Agerpres.

 Definirea termenului de prosumator

Potrivit Stategie energetice a Românie, prosumatorul sau consumatorul activ este definit ca un producător de energie care, având posibilitatea de a-și optimiza momentul de consum, respectiv de injectare a energiei din producția proprie în rețea în funcție de prețul instantaneu al energiei, poate modifica profilul curbei de sarcină aplatizând vârfurile și „ridicând” golurile.

Astfel, prosumatorul poate contribui la integrarea în Sistemul Energetic Național (SEN) a producției intermitente din Surse Regenerabile de Energie (SRE), reducând costurile de echilibrare.

Noua directivă actualizată de promovare a SRE (CE 2016b) propune garantarea dreptului consumatorilor individuali și al comunităților locale de a deveni prosumatori și de a fi remunerați pentru energia livrată în rețea, precum și alte mecanisme ce înlesnesc această tranziție.

Spre exemplu, consumatorii vor avea dreptul de a solicita de la furnizor un contor inteligent și un contract cu preț dinamic, care să le permită să-și adapteze consumul la variația prețului energiei electrice.

România are un plan de acțiune pentru dezvoltarea rețelelor inteligente, adoptat prin Ordinul 2081 din 2010 al Ministrului Economiei, Comerțului și al Mediului de Afaceri, dar implementarea lui se confruntă cu întârzieri.

Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va crea cadrul de reglementare necesar integrării prosumatorilor în rețelele de utilități și al accesului producției prosumatorilor pe piața angro – de exemplu, funcționarea agregatorilor de sarcină, care reunesc producția unui număr mare de prosumatori până la depășirea unui prag de capacitate (de exemplu, 0,5 MW) pentru participarea la piața angro; sau funcționarea platformelor de tip peer-to-peer în micro-rețele.

spot_img

Ultimele știri