CE reacţioneză: România, în procedură de infringement pentru poluarea atmosferică şi tăierile ilegale de păduri

Comisia îndeamnă România să adopte primele programe naționale de control al poluării atmosferice și să le comunice Comisiei, în conformitate cu Directiva UE 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici. De asemenea, Comisia îndeamnă România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice companiilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal.

În temeiul directive pentru calitatea aerului, statele membre sunt obligate să elaboreze, să adopte și să pună în aplicare programele lor respective, pentru a-și limita emisiile anuale, anunţă Executivul Comunitar într-un comunicat. Directiva urmărește atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Statele membre ar fi trebuit să transmită Comisiei primele lor programe naționale de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019.

Până în prezent, Grecia, Malta și România nu și-au îndeplinit obligațiile, în pofida atenționărilor anterioare. Prin urmare, Comisia a decis să emită o scrisoare de punere în întârziere, acordând acestor țări două luni pentru a răspunde și pentru a-și adopta și comunica planurile până la acest termen limită.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române, elene și malteze un aviz motivat. Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE.

Potrivit sursei citate, aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

În cazul tăierilor ilegale de păduri, Comisia spune că autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu.

De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor.

Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.

spot_img

Ultimele știri