CE: “România nu își protejează cetățenii de efectele gestionării deficitare a deșeurilor”

in Revista presei 21 February 2014391 Views

Comisia Europeana (Comisia Europeană) a trimis două avize motivante României cu privire la nerespectarea legislației europene în privința depozitelor ilegale de deșeuri, precum și pentru ecologizarea a două iazuri de decantare din exploatările miniere de cupru și zinc din Moldova Nouă.

Comisia Europeană este preocupată de faptul că România nu își protejează cetățenii de efectele gestionării deficitare a deșeurilor. În pofida avertismentelor anterioare, cele mai recente informații de care dispune Comisia indică faptul că 19 depozite de deșeuri din România funcționează încă fără a respecta legislația UE privind deșeurile și depozitele de deșeuri, ceea ce reprezintă un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu”, se arată într-un comunicat al instituției.

Pentru a stimula România să își accelereze acțiunile în acest domeniu, Comisia trimite un aviz motivat.

Tot în domeniul mediului, un al doilea aviz motivat a fost transmis României pentru a-i solicita curățarea a două iazuri de decantare din exploatările miniere de cupru și zinc din Moldova Nouă.

Iazurile de decantare sunt o sursă majoră de pulberi toxice, care au consecințe semnificative asupra sănătății umane și asupra mediului.

Comisia s-a arătat preocupată de faptul că România nu a luat măsurile necesare pentru a controla emisiile și pentru a preveni abandonarea siturilor. Comisia a inițiat în privința acestor aspecte proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, în octombrie 2012.

Autoritățile române au raportat cu privire la progresele înregistrate, însă obiectivele nu au fost încă îndeplinite, iar grava problemă a pulberilor toxice persistă. Prin urmare, se trimite un aviz motivat, iar în cazul în care România nu acționează în termen de două luni, Comisia poate sesiza cauza Curții de Justiție a UE”, se mai arată în comunicatul CE.

Comentarii

comentarii