Cel mai bun proiect Natura 2000 din Europa se află în România

Cel mai bun proiect european Natura 2000 este un proiect din România, mai exact unul care a reușit să aducă bunăstare comunității locale protejând mediul în același timp. ”Târnava Mare: promovarea viabilității comunităților agricole prin protejarea unui sit Natura 2000” este un proiect al Fundației ADEPT care a fost desemnat cel mai bun proiect Natura 200 de către Comisia Europeană. 

Raking up the hay in field at Crit, Transylvania, Romania

Sighișoara-Târnava Mare a fost declarat sit Natura 2000 în 2007, marcând o reușită foarte mare prin desemnarea unei arii transformate de om, în care se practică agricultura tradițională, ca sit Natura 2000. Situl de 85.000 de hectare care acoperă o populație de 150.000 de oameni și 25 de sate din opt comune a început să se dezvolte sustenabil după această recunoaștere, spune Nathaniel Page, director general al Fundației ADEPT Transilvania.

“Înainte de 2007, exista o concepție în rândul autorităților și conservaționiștilor cum că programul Natura 2000 e doar pentru zone sălbatice. Munca noastră din Sighișoara-Târnava Mare a deschis calea către recunoașterea importanței biodiversității din zonele unde se practică agricultura tradițională”, spune Nathaniel Page.

Viscri

Desemnarea sitului Natura 2000 a însemnat atragerea mai multor fonduri. De la început compania Orange s-a alăturat proiectului, apreciind valoarea pentru mediu, socială și economică a proiectului. Apoi, Fundația a atras fonduri europene, britanice, norvegiene și elvețiene  cu ajutorul cărora a derulat proiecte integrate de conservare a naturii, de instruirea a fermierilor pentru îmbunătățirea produselor locale și corelarea acestora cu producători, pensiuni, ghizi pentru ca toți acești actori să se sprijine între ei.

“Astfel, am creat un cerc al dezvoltării durabile și al prosperității locale pe baza bogăției biodiversității din zonă. Reușita cu care ne mândrim cel mai mult este chiar crearea acestei legături. Mereu am lucrat cu fermierii, ei sunt centrul proiectului nostru, fără de care zona nu poate fi menținută”, mai spune directorul ADEPT.

Este un exemplu impresionant despre cum rețeaua Natura 2000 poate aduce creștere economică și trai sustenabil în zonele rurale. Proiectul permite agricultorilor să își facă o viață mai bună lucrând sustenabil pe terenuri agricole de mare valoare pentru natură, păstrând, în același timp, peisajul unic și biodiversitatea bogată. Datorită proiectului, 2.300 de familii de fermieri beneficiază de plăți agricole și pentru mediu și de viabilitate comercială îmbunătățită, printr-un proiect integrat care combină cu sucees partea socio-economică, agricultura durabilă și conservarea biodiversității”, au declarant jurații care au acordat premiul de cel mai bun proiect european proiectului ADEPT.

Fundația a asistat membrii comunității locale în accesarea fondurilor europene pentru agricultură și mediu. Comunitatea locală a reușit să atragă fonduri mult peste media națională, de 2 milioane de euro pe an, în granturi mici, folosite local cu efecte benefice pentru economia locală. Aceste fonduri acordate agricultorilor cu peste 1 hectar de teren agricol au contribuit, de asemenea, la continuarea unui management durabil al terenurilor agricole.

ADEPT a construit o mică unitate de procesare la Săschiz cu fonduri norvegiene pe care sătenii o folosesc pentru producția de hrană. Ei pot copia, de asemenea, modelul dacă vor să producă mâncare pentru vânzare sau consum propriu.

Tot cu fonduri norvegiene, Fundația a organizat cursuri pentru sute de agricultori și a asigurat echipament pentru punctele locale de colectare a laptelui. Acest lucru a îmbunătățit calitatea laptelui și a dus la creșterea prețului pe litru pe care l-au primit fermierii de la procesatori. Numărul de vite crește în această zonă, deși trendul national este de scădere.

Prince Charles 2

Fundația a înfințat un traseu montan pentru biciclete cu o lungime de 103 kilometri care leagă opt sate de Sighișoara. Traseul contribuie considerabil la un turism responsabil în situl Natura 2000. Tot pentru un turism responsabil, Fundația a realizat aplicații pentru smartphone care îi ajută pe turiștii responsabili să găsească case de oaspeți locale, să cumpere produse locale, să folosească ghizi ai locului etc.

Modelul economic din Sighișoara-Târnava Mare va fi replicat în alte cinci zone din România. “Nu e greu să copiem modelul, dar elementul esențial este o echipă dedicată ajutorării fermierilor și protejării valorilor naturale și culturale din zonă”, spune Nathaniel Page.

„Managementul siturilor Natura 2000 în România se află într-un stadiu critic. Acum că se finalizează planurile de management, urmează să se aplice câteva restricții asupra activităților agricole. Este extrem de important ca Natura 2000 să fie aplicată de la început într-un mod practic pentru agricultori și aceștia să fie plătiți corect pentru natura pe care o protejează. Noi credem că Sighișioara – Târnava Mare este un model bun pentru acest principiu”, a adăugat directorul general al ADEPT.

Puteți citi și:

Economia socială, șansa a 20 de mici producători de miere de pe Valea Barcăului de a intra pe piață

Fundația Carpathia a cumpărat mii de hectare de pădure în Munții Făgăraș pentru a le salva de la tăiere

 

spot_img

Ultimele știri