Cele mai periculoase materiale textile pentru sănătatea umană

Multe din materialele textile folosite pentru articole de îmbrăcăminte sunt tratate cu numeroase substanțe chimice, unele dintre ele foarte periculoase pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. Iată câteva dintre cele mai nesănătoase textile, precum și alternativele lor mai prietenoase cu mediul și cu pielea ta.

Poliester

Poliesterul este considerat cel mai dăunător material textil. Este făcut din polimeri sintetici și tratat cu mii de chimicale. Conform unui studiu, stirenul, care este utilizat în fabricarea poliesterului, a fost asociat cu cancer de plămâni și tumori la șoareci. În plus, poliesterul împiedică pielea să respire.

Când hainele de poliester sunt spălate, emit particule de microplastic care ajung în apele lumii și contaminează mediul înconjurător.

Acrilic

Fibrele de acrilic conțin dimetilformamidă, o substanță care este absorbită ușor de piele și poate cauza boli de ficat și alte afecțiuni. Fabricarea acrilicului necesită numeroase substanțe chimice toxice care poluează mediul și sunt periculoase pentru sănătatea umană. În plus, ca și în cazul altor fibre sintetice, acrilicul se descompune în microplastice.

Rayon

Rayonul este fabricat din pastă de lemn tratată cu chimicale ca sodă caustică, amoniac, acetonă și acid sulfuric, care pot fi dăunătoare sănătății umane.

Acetatul și triacetatul

Sunt fabricate din celuloză și sunt procesate chimic cu numeroase substanțe, unele dintre ele fiind toxice pentru sănătatea umană.

Nylon

Este produs din petrol și tratat cu chimicale care pot fi periculoase pentru sănătatea umană.

Materiale rezistente la electricitate statică, pete sau cute

Multe dintre aceste materiale sunt tratate cu chimicale perfluorinate, cum ar fi teflon, care sunt asociate cu probleme grave de sănătate.

Conform experților, toate materialele textile, inclusiv cele naturale sau organice, sunt procesate cu substanțe chimice, însă cantitatea și substanțele folosite diferă mult de la un material la altul. În general, cele mai sigure materiale sunt:

Bumbac: bumbacul consumă aproximativ 25% din pesticidele utilizate la nivel global, de aceea bumbacul organic este cea mai bună alegere

Mătase

Cânepă

Lână

Olandă

Cașmir

Dacă este posibil, alege materiale textile și haine organice. Hainele mai scumpe au de obicei o calitate mai bună a materiilor prime, sunt mai rezistente și mai puțin procesate chimic.

Evită curățarea chimică a hainelor pe cât posibil și alege un detergent ecologic pentru a le spăla.

spot_img

Ultimele știri