Cele trei gropi de gunoi ale Bucureștiului au rămas fără autorizație de mediu

Dacă gropile Vidra și Glina erau deja în afara legii, săptămâna trecută a expirat și autorizația de mediu pentru depozitul Iridex care deservește zona de nord a Capitalei, potrivit  unui comunicat al USR. 

Faptul că niciunul dintre cele trei depozite de deșeuri nu mai are autorizație este un lucru grav. Grave sunt și perspectivele pe termen mediu, întrucât ne apropiem de atingerea capacității unora dintre aceste depozite. În loc de soluții reale, în sensul colectării selective, al dezvoltării capacităților de sortare și al planificării responsabile a viitoarelor depozite, singurele acțiuni concrete sunt în sfera investiției masive în incinerare. Incinerarea nu este o soluție universală pentru problema deșeurilor, întrucât la ardere ar trebui să ajungă doar o mică fracție din întregul lanț al gunoaielor, eforturile trebuind îndreptate înspre cei 3 R: Reducere-Recuperare-Reciclare”, a declarat președintele Comisie pentru Mediu din Senat, senatorul USR Allen Coliban.

[box type=”info” ]

Peste 550.000 de tone de deșeuri ajung într-un an în cele trei depozite din București. În ritmul actual de aruncare la groapă, Iridex estimează că în patru ani va închide cele două celule care funcționează în prezent.

[/box]

Taxarea la groapă, o măsură de management a deșeurilor dată exemplu de experți, dar amânată în România

Pe data de 30 iunie 2017, Guvernul Tudose a adoptat o ordonanță de urgență prin care se amână aplicarea taxării la groapă a deșeurilor până în data de 1 ianuarie 2019. În plus, ordonanța înjumătățește contribuția datorată de municipalitățile care nu își îndeplinesc țintele de reciclare.

Acestea vor plăti 50 de lei pentru fiecare tonă de deșeu pe care nu l-au reciclat. Cu toate acestea, odată cu acestă ordonanță, țintele de reciclare au crescut: în 2017 de la 15% la 25%. În 2018 ținta va fi de 35%, iar din 2019 de 45%.

În 2017, fiecare tonă de deșeu depus la gropile de gunoi din România se taxa cu 80 de lei. Acest lucru s-a întâmplat până în luna iunie, când s-a emis oug. 506/30.06.2017.

spot_img

Ultimele știri