Centrală românească, pe peleți din resturi vegetale, unică în lume

Centralele românești pe peleți, ecoHornet, proiect unic în lume, revoluționează sistemele de încălzire clasice prin rentabilitate, confort, siguranță, cât și prin combustibilul folosit: orice tip de peleți, din resturi vegetale (rumeguș, așchii de lemn sau scoarță de copac), fabricați în România, indiferent de cantitatea de impurități.

Emisiile de CO2 sunt aproape zero, randamentul de ardere este de 94%, iar costul gigacaloriei obținute cu tehnologia ecoHornet este cuprins între 60-120 lei, de patru ori mai mic decât cel perceput la energia produsă de sistemele centralizate.

EcoHornet este un proiect unic în lume, toate echipamentele sunt realizate în premieră mondială și operează astăzi în Austria, Anglia, Germania, Italia, Japonia, Ucraina. În cadrul strategiei de dezvoltare a SC EcoHornet SRL, extinderea operațiunilor pe diferite piețe cu potențial ridicat în domeniul valorificării biomasei reprezintă o prioritate majoră. Astfel, recent s-au perfectat formalitățile de colaborare dintre SC EcoHornet SRL și societatea Banisa Energy Ukraine. Până la sfârșitul acestui an speram să perfectăm alte trei contracte de franciză în afara Comunității Europene și cel puțin un contract cu o țară comunitară”, a explicat, pentru Green Report, Iuliean Horneț, inventatorul centralelor.

Societatea Banisa Energy Ukraine este cea mai mare companie privată specializată în dezvoltarea de proiecte în domeniul energiilor regenerabile din Ucraina.  Cele două societăți își propun să dezvolte, în Ucraina, soluții de încălzire pentru diverse instituții și organizații private contribuind, în acest fel, la dezvoltarea durabilă a comunităților rurale și urbane, prin conversia eficientă și ecologică a biomasei, din gunoaie și deșeuri, în energie termică și electrică.

Cum se transformă
gunoiul în energie

Compania  propune o nouă abordare în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și urbane prin conversia biomasei transformând-o în cea mai ieftină și curată energie termică și electrică, prin utilizarea echipamentelor licențiate sub marca ecoHornet.

Gunoiul neutilizat este energie risipită, ba mai mult, chiar plătim celor care vin să-l colecteze.  Eu vă sfătuiesc să nu dați foc la deșeuri, să nu dați bani să scăpați de ele, fiindcă două kilograme de peleți din gunoi  constituie echivalentul unui metru cub  gaz, a unui litru de motorină sau a patru kilograme de lemne”, a subliniat Iuliean Horneț.

Costul gigacaloriei obținute cu tehnologia ecoHornet este cuprinsă între 60-120 lei,  de 1,5 – 2 ori mai mic decât cel obținut cu gaz natural, de 3-4 ori mai mic decât cel obținut de sistemele centralizate, CET-uri; de 2-3 ori mai mic decât cel obținut cu propan, GPL și CLU și de 4-5 ori mai mic decât cel obținut cu curent electric și motorină.

Certificare RENAR,
clasa 3 de emisii minime

Dovada performanțelor  tehnice ale acestui sistem unicat o constituie certificarea de către  Universitatea Tehnică de Construcții București  (UTCB),  Facultatea de Inginerie a Instalațiilor și de S.C. INSTALTENERG CERT  S.R.L. București (laborator cu acreditare europeană,  RENAR), potrivit lui Iuliean Horneț. Iar siguranța în exploatare, din punct de vedere electric, este certificată ICPE (Laboratorul de încercări pentru certificarea produselor electrice).

Centralele ecoHornet sunt singurele testate în Laboratorul de Încercări Sisteme și Echipamente Termice din cadrul UTCB, singurul laborator din Romania de certificare RENAR. Ele au fost încadrate în clasa 3, care indică o eficiență maximă, cu emisii minime și deplină siguranta in exploatare”, a precizat Nicolae Antonescu, conferențiar doctor inginer în cadrul UTCB.

Biomasă din deșeuri incinerabile

Deșeurile incinerabile sunt utilizate de câțiva ani în instalații de cogenerare de capacități medii și mari însă randamentul mic și costurile mari nu le fac atractive. Aproape în totalitate au fost realizate cu fonduri europene și, astăzi, sunt tot mai puțini cei care pot suporta o coplată la realizarea acestor instalații.

Deșeurile incinerabile reprezintă o sursă importantă de energie, datorită volumului mare ce se produce anual pe glob. Viitorul acestor deșeuri ca sursă de energie termică și electrică este asigurat și prin valorificarea lor cu ajutorul tehnologiei de ardere prin incinerare ecoHornet. Aceste gunoaie care zac peste tot și sufocă mediul înconjurător constituie un combustibil ideal pentru echipamentele ecoHornet, care funcționează permanent cu temperaturi de peste 1.250°Celsius, includ automatizarea totală a procesului și sunt concepute pentru a opera cu un nivel foarte mic al emisiilor”, a punctat Iuliean Horneț.

Cum reușește
ecoHornet să protejeze mediul

Aproximativ 72% din totalul emisiilor de  gaze cu efect de seră sunt  produse  prin  arderea combustibililor fosili ale căror  emisii de CO2 în atmosferă, în 2013, s-au ridicat la peste 22,5 miliarde tone, iar dacă vom continua să poluăm în acest ritm, emisiile de CO2 vor depăși 40 miliarde tone.

Dacă nu reușim să implementăm tehnologiile noi de ardere a biomasei din toate deșeurile incinerabile, vom tăia de 10 ori mai mult din suprafața împădurită a planetei pentru a alimenta  tehnologii de ardere învechite, neperformante și deci producerea energiei termice și electrice cu peleți albi (curați) devine poluantă din moment ce este sacrificată pădurea pentru fabricarea lor”, potrivit lui Iuliean Horneț.

Arderea prin incinerare la peste 1.250 grade Celsius  a peleților din biomasă, cu cel mai scăzut nivel al emisiilor de noxe poluante, face din acest combustibil, o soluție incontestabilă a viitorului energetic al planetei și se alătura energiei sezoniere produse de soare, apă și vânt.

Aplicarea tehnologiei ecoHornet reduce poluarea în ritm accelerat, reduce sau chiar elimină nevoia de utilizare a combustibililor fosili. În plus, tehnologia noastră contribuie semnificativ la regenerarea spațiului natural, evită poluarea prin peletizarea deșeurilor atât industriale, cât și casnice.

spot_img

Ultimele știri