Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Centrele de bike-sharing pentru studenți s-au deschis azi în București

Centrele de bike-sharing studentObike s-au deschis azi pentru al cincilea an consecutiv în București. Studenții au la dispoziție 330 de biciclete la cele șapte centre din toată țara pe care le pot închiria gratuit, pe baza legitimației de student și a actului de identitate. 

sob

Startul s-a dat azi în cele trei centre universitare din București: Politehnică-Rectorat, Politehnică-Regie și Complex Agronomie – Herăstrău, iar celelalte patru centre din țară – Iași, Cluj, Ploiești și Timișoara – se vor deschide în următoarea perioadă. Studenții pot folosi bicicletele atât în campusul universitar, cât și în afara acestuia, de luni până vineri.

Cel puțin pe timpul verii, bicicletele studentObike sunt la mare căutare în campusul de la Agronomie, spune Marius Manafu, președintele Asociației Studenților și Absolvenților din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. El e unul dintre “clienții” fideli ai centrului studentObike din campus. Cu bicicleta închiriată, Marius taie în lung și-n lat Bucureștiul, chiar dacă pistele nu sunt marcate și bicicliștii sunt mereu expuși la pericol în trafic. El spune că s-a obișnuit și e chiar o plăcere pentru el să pedaleze prin oraș cu bicicleta studentObike mai ales că are coșul în care își pune ghiozdanul.

Pentru prima dată în acest sezon, studenții pot închiria bicicletele și în weekend în Campus Regie și Campus Agronomie. Asociația Green Revolution își propune prin acest proiect să încurajeze mersul pe bicicletă printre studenți atât pentru recreere, dar și pentru transport. Studenții sunt o parte importantă a comunității de bicicliști, iar Green Revolution continuă, pentru al cincilea an, să îi susțină.

“În 2015, venim în întâmpinarea nevoilor studenților cu un sistem de închiriere mai flexibil, colaborăm cu securitatea campusurilor pentru siguranța bicicletelor pe timp de noapte, sprijinim acțiunile și proiectele studenților, oferim proiecte și motive în plus pentru adoptarea bicicletei ca mijloc de tansport alternativ”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.

StudentObike este un proiect național de bike-sharing gratuit pentru studenții din șapte centre universitare, aflate în București (trei centre), Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și, începând cu anul acesta, și în Timișoara. În țară, centrele studentObike se vor deschide după cum urmează: 30 martie în Iași la Facultatea de Construcții și în Ploiești la Facultatea Petrol și Gaze, 2 aprilie în Cluj la Complexul Hașdeu, 8 aprilie în Timișoara la Universitatea de Vest.

În cei patru ani de funcționare, programul  studentObike a reușit să scoată peste 80.000 de studenți la pedalat. Numai în 2014, peste 23.000 de studenți au ales bicicletele studentObike ca mijloc de transport sau de recreere.

Puteți citi și:

Peste 23.000 de utilizatori ai bicicletelor studentObike în 2014

„Șuetă pe bicicletă” a deschis sezonul I’Velo în București. O mie de închirieri în prima zi

spot_img

Ultimele știri