Cercetașul care vrea să salveze Roșia Montană

in Popular 24 February 2015 2,932 Views


Tică Darie e un tânăr de 23 de ani care s-a mutat de aproape doi ani la Roșia Montană, localitatea din Apuseni amenințată de proiectul minier al companiei canadiene Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). El s-a atașat de roșienii care luptă pentru salvarea patrimoniului natural și istoric de la Roșia și s-a implicat în cauza lor cum a putut: a mers de la Copenhaga la Roșia pe bicicletă, a înființat grupul cercetașilor de la Roșia Montană, s-a stabilit acolo, iar acum a lansat un magazin online cu șosete de lână împletite de doamnele din sat. El vrea să dovedească, astfel, că mineritul nu este singura soluție pentru comunitatea locală, ci dimpotrivă, Roșia se poate dezvolta durabil prin susținerea antreprenoriatului social. 

1654376_627687150635942_1970344815_n

Şosete Made in Roșia Montană. Foto: Ionut Negru

Tică a ajuns prima oară la Roșia Montană în 2007. A fost într-o tabără cu Cercetașii României, după care a mai zăbovit prin țară cu un prieten. S-au trezit în fața scenei de la Fânfest, unde mulțimea îl huiduia pe un anume Gabriel. A văzut el că pe mai multe case scrie Proprietate Gabriel Resources, dar nu știa cine e, o fi primarul și au ciudă pe el?

Când a terminat liceul, a mers la studii în Copenhaga. Voia să se facă webdesigner. În anii de liceu a aflat de pe internet cine e Gabriel și a urmărit știrile despre problemele de la Roșia Montană.

Copenhagen School of Design and Technology

Tică și colegii lui de la Copenhagen School of Design and Technology.

În vara lui 2012, Tică s-a hotărât să vină cu bicicleta din Danemarca în România și a vrut ca prin călătoria lui să promoveze o cauză. Într-o seară i-a apărut în news feed una dintre postările paginii Roșia Montană in UNESCO și i-a picat fisa: pentru Roșia Montană o să merg pe bicicletă.

Şi-a pictat un steag, a făcut un blog, un video de prezentare și s-a urcat pe bicicletă. Oamenii l-au încurajat cu mesaje pe internet sau cu o masă caldă și un pat, pe parcursul celor 2500 de kilometri și 33 de zile. La finalul turului a fost întâmpinat de localnici, turiști și voluntari din Roșia. A rămas fără cuvinte. „Mi-a ajuns la inimă Roșia Montană după turul ăsta.”

Diana Costea  191250_273039596130836_2022325427_o

Tică ajunge la Roșia. Foto: Diana Costea

15 august 2012_asteptandu l pe tica

Turiști, localnici și voluntari, așteptându-l pe Tică! Foto: Daniel Vrăbioiu

A purtat steagul Roșiei la mai multe maratoane, a organizat Ziua Roșiei Montane în Danemarca, la facultatea unde studia, apoi a mai pus la cale un tur Copenhaga-Roșia Montană, dar de data asta împreună cu o nemțoaică, pe o bicicletă tandem. Ca să afle și mai multă lume despre cauză, au organizat evenimente în zece orașe din drumul lor.

A fost greu și obositor, dar turul ăsta l-a făcut să se întrebe cum ar putea să se implice direct în comunitate. S-a gândit să înființeze un centru local de cercetași. „Simțeam că trebuie să ofer și eu altor tineri și copii ce mi s-a oferit mie de-a lungul celor șapte ani, să duc și eu mai departe cercetășia, dar în altă comunitate”, explică el. “A contat foarte mult în formarea mea, probabil că dacă nu ajungeam la Cercetași nu eram azi aici.”

971830_412300642222313_743576595_n

Tică și Louis, în drum spre Roșia Montană. Foto: Jenny Kobi

Pe 20 august 2013 a venit Comisia UNESCO să evalueze situația Roșiei Montane. Tică a stat toată ziua să vadă ce se întâmplă, și să filmeze. Compania RMGC a adus oameni din satele din împrejurimi, să strige „vrem locuri de muncă!”. Tică a auzit cum câțiva lideri se lăudau cu cine a adus mai mulți. Unii l-au luat la mișto, alții l-au amenințat. „Am simțit că chiar trebuie să lupt să arăt eu ce se întâmplă de fapt la Roșia Montană, așa cum văd eu prin ochii mei, prin camera mea”, spune Tică. Așa a și făcut.

20 august 2013

Tică documentează vizita Comisiei UNESCO la Roșia Montană. Foto: Inca Constantin

După toate astea, pe 20 septembrie și-a luat rucsacul, trepiedul, aparatul foto și s-a mutat la Roșia Montană.

„Aoleu, satană, te-ai întors!” Așa l-au întâmpinat angajați ai companiei RMGC. L-au tot amenințat timp de câteva luni, „chiar și cu răstignirea”. Omul care l-a amenințat cu asta a primit o amendă de zece milioane, povestește Tică; a continuat să le dea bună ziua, nu are nimic cu ei. Dar a filmat și a făcut plângeri la poliție. După câteva amenzi, oamenii s-au mai liniștit. „Au lăsat ura la o parte. De fapt și-au dat seama că n-am venit cu intenții rele aici la Roșia Montană.”

Ceilalți localnici s-au bucurat de venirea lui și i-au zis că îl ajută cu ce are nevoie. Unul i-a dat în grijă o căsuță în care să locuiască. A început să meargă pe la oameni acasă, să îi cunoască. A înființat cu ajutorul câtorva dintre ei centrul de cercetași pentru copiii de acolo. Dar Tică a vrut să facă mai multe în Roșia, orice, doar să îi ajute pe oameni.

10246774_10152090858568857_7992941518103142997_n

Cercetașii din Roșia Montană. Foto: Laura Veres

Ultima lui realizare este magazinul online de șosete de la Roșia Montană. Tanti Eta, una dintre vecinele lui, se pricepe la tricotat ciorapi de lână. Ea i-a dăruit o pereche de șosete pe care scria Roșia Montană și Tică a fost tare încântat de ele. S-a înțeles cu tanti Eta și a dat anunț pe internet: poți să ai și tu o pereche, pentru 20 de lei. În două zile au primit 100 de comenzi! Au mai căutat femei pricepute la tricotat, s-au pus la treabă și, cumva, au făcut suta de perechi.

Tică a lansat acum o lună magazinul online, pe care l-a numit simplu „Made in Roșia Montană”. La începutul iernii trecute și-a folosit banii ce-i mai avea ca să cumpere lână. A luat 130 de kilograme și le-a împărțit celor 30 de femei care tricotează.  Le vizitează des, ba să le mai ducă lână, ba să colecteze ciorapi și să împartă banii veniți pe comenzile livrate. Le arată modele noi de pe internet, le povestește ce mai cer clienții. Au ajuns să tricoteze de toate: căciuli, mănuși, bentițe, flanele, veste, șosete și poșli.

IMG_6614

Tanti Niculina Jeflea tricotează șosete. Foto: Tică Darie

Niculina Jeflea e una dintre femeile care tricotează și  ține mult la Tică. „Doamne dă-i sănătate, că-i luptător și cuminte, îi un băiat deosebit, îi manierat, îi până sus, nota zece! De prima dată când l-am văzut am zis ‘noah, îi un băiat care știe ce vrea!’”, spune ea.

Are 50 de ani, s-a născut la Roșia și își amintește cu nostalgie cum era pe vremuri. Aveau brutărie cu pâine pe vatră care alimenta toate satele din jur; dispensar și doctorul satului, complex muncitoresc cu sală pentru evenimente, casă de cultură. În apropiere erau Filatura de Bumbac, fabrica de lemne și mina veche. Femeile se pricepeau la gătit mâncăruri tradiționale sănătoase. Pentru evenimente făceau torturi numai cu ingrediente naturale: se colora untul cu sfeclă roșie, cu spanac sau cu cacao. Vopseau și lâna: fierbeau cojile verzi de castane afară într-un ceaun mare, apoi aruncau cojile și făceau un baiț în care fierbeau lâna.

Mai demult, tanti Niculina a lucrat la Uzina Dealul Piciorului, la exploatarea de cupru. Acum își îngrijește grădina și animalele. Îi mai intră pe ușă excursioniști, care îi rămân prieteni și se tot întorc. Simte cum îi unește mai mult decât orice dragul de Roșia.

În toamna lui 2013  a fost și ea la proteste împotriva proiectului de exploatare minieră a RMGC, la Cluj și la București. A fost mișcată să vadă mii de oameni în stradă, cu copii în brațe, bătrânei care i-au oferit covrigi, tineri care i-au dat ceai cald, oameni care ieșeau din bloc pe stradă și-o încurajau să nu renunțe. Încă mai simte cum le bate inima acolo când ești între ei. „Totuși nu-i cum zic ei, că-s numa oameni de-a lor de-a Goldiștilor și-așa. Suntem noi uniți, o familie așa maare, unită: Alburnus Maior”, spune ea.

Tanti Niculina s-a bazat pe primar când acesta a spus că nu o să vândă nimic RMGC-ului, dar apoi el a vândut tot, pe bandă rulantă. Ea își dorește ca politicienii și companiile să nu distrugă de tot frumusețile, tradițiile și liniștea de care au parte la Roșia Montană.

Există alternative la mineritul cu cianuri, așa crede tanti Niculina. Îi trec prin minte mai multe idei: S-ar putea face minerit ca pe vremuri, când maiștrii și inginerii spuneau „să mai lăsăm și pentru copiii noștri, nu să distrugem tot”. Ar putea strânge fructe de pădure pe care să le usuce și să le vândă în alte țări, dacă românii nu au nevoie. Ar putea crește și vreo 300 de oi dacă le-ar da cineva în grijă, pe puținele terenuri pe care oamenii nu le-au vândut companiei miniere.

Când i-a spus Tică despre proiectul cu ciorapii, s-a bucurat că în sfârșit au ocazia să arate lumii ce știu ei să facă din lânuri. Îi place mult design-ul, îi face plăcere să creeze; în tinerețe făcea macrameuri, sau vestuțe și căciulițe pentru copilul ei.  Se gândește ce bine-ar fi să fie mai multe inițiative de felul ăsta. „Cum o învins bietu Tică, așa tre să învinjem și noi.”

Ce începe acum să se coaguleze în Roșia Montană nu e de neglijat”, spune Claudia Apostol, membră a Asociației Arhitectură, Restaurare, Arheologie (ARA). „În urmă cu câțiva ani vedeam pe toate posturile TV o reclamă în care o doamnă care se recomanda din Roșia Montană povestea cum croșetatul șosetelor nu e o soluție și că doar proiectul minier cu cianuri îi poate hrăni copiii. Azi vedem că această activitate, privită cu atâta dispreț de RMGC, a pus la lucru câteva zeci de femei din Roșia Montană. Poate nu le asigură încă strictul necesar, dar e un început. Iar această campanie pe care Tică Darie a început-o are puterea să ilustreze ceea ce cei care se opun proiectului minier spun de peste 15 ani – în Roșia Montană oamenii care chiar vor să muncească o pot face. Există un potențial uriaș la Roșia care doar așteaptă să fie exploatat (durabil!) în multe domenii – de la turism la agricultură, poate chiar industrie de mică amploare (vezi exemplul Câmpeniului) și singurul impediment real în calea acestei dezvoltări o reprezintă compania minieră și cei care aleg orbește să le reproducă discursul la nesfârșit. Dar iată, am trăit să o vedem și p-asta: șosetele de la Roșia Montană se vând ca pâinea caldă!”

Viața lui Tică s-a schimbat radical de când s-a mutat la Roșia. După ce ani de zile a visat să devină webdesigner, acum a ajuns să facă ciorapi de lână. Se gândește chiar să învețe să tricoteze și el, așa și-ar asigura un venit. Până acum a trăit din banii primiți dintr-o bursă școlară, dar pe ultimii i-a investit în magazin. Anul trecut a făcut dulcețuri pe care le-a vândut la Fânfest, și așa a mai câștigat niște bani, din care o parte s-au dus direct la Cercetași. Au luat corturi, să meargă cu copiii în tabără. Îl ajută și localnicii, e recunoscător de fiecare dată când îl invită la o masă caldă, mai ales că uneori uită să mănânce.

Tică vrea să meargă la vară cu bicicleta până la Copenhaga, să găsească pe drum magazine cărora să le vândă șosetele. Dar momentan, grija lui e să-și scoată investiția. N-ar vrea ca femeile să aștepte mult până își primesc banii. Iar dacă iese un profit oricât de mic, o să-l investească în mai multă lână. Unii spun că e șmecher și profită de munca femeilor. „N-ar mai vorbi așa, dacă ar ști tot procesul și cheltuielile din spate”, spune el, cheltuieli care de-abia sunt acoperite din prețul de vânzare al produselor.

L-am întrebat pe Tică ce se mai gândește să facă, pe lângă ciorapi și dulcețuri. „Să devin primar”, zice el, mai în glumă, mai în serios. Vrea să-și dea seama ce implicații ar avea asta, dar „dac-ar fi aici un primar pus pe treabă să facă ceva, chiar s-ar întâmpla mai multe. Dar când îi unul care o ține doar cu mineritul, singurul primar din lume care se laudă că nu vrea ca localitatea lui să ajungă în UNESCO…”

De când s-a mutat la Roșia a întâlnit mulți oameni, de la localnici, până la jurnaliști, arhitecți, regizori. De la fiecare a învățat câte ceva. Să aibă răbdare, să nu se dea bătut, să încerce și să aibă încredere în ce face. Și, dacă ceva nu iese, să știe că măcar a încercat.

A trecut deja o lună de când Tică împreună cu localnicele au lansat Made in Roșia Montană. Au primit peste 100 de comenzi atât din țară, cât și din străinătate.  Pe site sunt afișate toate detaliile despre produse: de la fotografii și prețuri la beneficiile lânii și felul în care aceasta trebuie îngrijită.  Prețurile, la care se adaugă costul transportului, sunt de la 19 lei pentru o bentiță, 49 de lei șosetele, căciulile și mănușile, la 119 lei pentru veste și 190 lei pentru bluze. Toate sunt croșetate manual din lână naturală și poartă inscripția „Made in Roșia Montană”.

10866182_10153090217273856_7521761163004545066_o

 

Comentarii

comentarii