CFR Călători reduce tarifele pentru peste 100 de trenuri InterRegio

CFR Călători anunţă că reduce tarifele pentru peste 100 de trenuri InterRegio din noul Mers al Trenurilor, fie prin reduceri procentuale, fie prin admiterea la călătoria pe anumite porţiuni a abonamentelor la tarif de tren Regio.

La toate trenurile Interregio la care se aplică reducerile procentuale, rezervarea locului este obligatorie, iar valoarea tichetului de rezervare pentru clasa a 2-a este de 3,9 lei, menţionează CFR Călători. Reducerile procentuale sunt între 20% și 45% din tariful unui bilet întreg și de copil, clasa 1 și clasa a 2-a pentru trenurile InterRegio.

O altă facilitate prezentată de CFR Călători este accesul la anumite trenuri Interregio cu abonamente valabile la trenurile Regio.

CFR Călători menționează că reducerile procentuale și circulația cu abonamente Regio la tren Interregio sunt valabile până la data de 14 iunie 2020.

Biletele pot fi cumpărate direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR Călători, online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzări bilete din gări și de la distribuitorii autorizați (agenții de turism).

Pe site-ul CFR Călători, toate trenurile la care se aplică reduceri procentuale sunt marcate cu simbolul „%”.â

Odată cu intrarea în vigoare a actualului program de mers de tren, CFR Călători a lansat pentru prima dată un program pilot pentru deservirea și creşterea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara.

Astfel este permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio la clasa a 2-a, (fac excepție cele care circulă în trafic internaţional), pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km, numai pe relații cuprinse în aceste zone km.

 

spot_img

Ultimele știri