Chinezii de la BYD Motors au lansat primul autocar electric

Autobuzele sau autocarele hibrid au devenit ceva obișnuit în peisajul transportului de călători din marile aglomerări urbane ale lumii, însă cele complet electrice încă mai sunt așeptate. Compania chineză BYD Motors speară să ocupe acest segment cu noul model “full-electric” C9, un autocar care poate străbate distanțe de până la 300 de kilometri cu o singură încărcare.

byd-electirc-bus-driving-537x402

Modelul poate transporta 47 de pasageri și este primul din cele trei pe care compania intenționează să le lanseze în acest an. Viteza maximă de croazieră este de 100 km/h, iar timpul de reîncărcare este de sub două ore. C9 a fost inspirat de autobuzul electric realizat de BYD Motors, care deja este în exploatare. Acesta are o autonomie de 250 de kilometri, iar reîncărcarea se face în 5 ore.

O serie de alte companii au urmat exemplul celor de la BYD Motors în dezvoltarea de autobuze electrice, așa că este de așteptat să fim martorii unei noi tendințe în construcția vehiculelor pentru călători. „A fost interesant să vedem la expozitia APTA de anul trecu atât de multe mărci de renume care lansau autobuze complet electrificate. Cu toate acestea, nu cred că cineva se aștepta să avem pe piata un autocar electric mai devreme de câțiva ani”, a spus Macy Neshati, vicepreședintele companiei.

Citește și:

Mașina electrică pentru toate buzunarele

Mașinile electrice cu pilot automat ar putea inaugura o nouă eră spațială

Bio-Bus, autobuzul alimentat doar cu deșeuri umane și alimentare

spot_img

Ultimele știri