Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Circa 230.000 de tone de plastic sunt aruncate anual în Marea Mediterană – Raport IUCN

Aproape 230.000 de tone de deşeuri de plastic ajung în fiecare an în Marea Mediterană, cifră care s-ar putea dubla până în anul 2040 în lipsa unor măsuri „ambiţioase”, potrivit unui raport al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Foto: Pixabay

Fără o intervenţie semnificativă, această poluare va continua să se înrăutăţească, dublându-se şi ajungând la 500.000 de tone până în 2040. Organizaţia estimează că sunt necesare „măsuri ambiţioase, care depăşesc angajamentele actuale” din partea statelor.

„Guvernele, sectorul privat, institutele de cercetare, (…) companiile şi consumatorii trebuie să colaboreze pentru a regândi procesele şi lanţurile de aprovizionare, să investească în inovaţie şi să adopte moduri de consum durabile şi practici îmbunătăţite de gestionare a deşeurilor pentru a stopa fluxul de contaminare cu plastic”, a insistat Antonio Troya, directorul Centrului de Cooperare pentru Mediterana al IUCN, cu sediul în Malaga, în sudul Spaniei.

Bazat pe o compilație de date din studii de teren și folosind metodologia IUCN pentru amprenta plastică marină, raportul, „Mare Plasticum: Marea Mediterană”, elaborat în parteneriat cu Environmental Action, estimează fluxurile de plastic din 33 de țări din bazinul mediteranean.

Egiptul, cu 74.000 de tone deversate anual, Italia (34.000 tone pe an) şi Turcia (24.000 tone pe an) sunt ţările care aruncă cea mai mare cantitate de obiecte de plastic în Mediterană, potrivit unui nou raport al IUCN.

În ceea ce priveşte cantitatea de plastic pe cap de locuitor, Muntenegru (8 kilograme pe persoană pe an), Bosnia-Herţegovina şi Macedonia de Nord (ambele cu 3 kilograme pe an pe persoană) sunt în frunte.

Potrivit sursei citate, în total, aproximativ 229.000 de tone de deşeuri din plastic sunt deversate anual în Marea Mediterană – echivalentul a peste 500 de containere de transport (de mărfuri – n.a.) pe zi. Totodată, gestionarea deficitară a deşeurilor reprezintă cauza pentru care 94% din plastic ajunge în mare.

Pentru microplasticele primare – materialele plastice care pătrund în oceane sub formă de particule mici, spre deosebire de deșeurile de plastic mai mari care se degradează în apă – fluxul de plastic în Mediterana este estimat la 13.000 tone/an. Praful de anvelope este cea mai mare sursă de poluare (53%), urmat de textile (33%), microbile din produse cosmetice (12%) și pelete de producție (2%).

„Poluarea cu plastic reprezintă o sursă de deteriorare pe termen lung a ecosistemelor terestre şi marine şi a biodiversităţii”, afectând în special „animalele marine care pot rămâne captive sau pot înghiţi deşeurile de plastic şi pot muri de epuizare şi de foame”, a reamintit Minna Epps, director în cadrul Programului marin şi polar al IUCN, organizaţie cunoscută pentru „Lista roşie”, o clasificare de referinţă cu speciile aflate pe cale de dispariţie.

Potrivit raportului, o mai bună gestionare a deşeurilor în cele mai poluante o sută de oraşe ar putea reduce cantitatea de plastic care ajunge în Marea Mediterană cu 50.000 de tone pe an. De asemenea, interzicerea utilizării anumitor produse, cum ar fi pungile de plastic, ar preveni riscul ca alte 50.000 de tone de deşeuri să ajungă în ape.

Citeşte şi:

Legea care interzice folosirea paielor de plastic în Marea Britanie a intrat în vigoare
Studiu. Mai multă poluare a aerului înseamnă cantități mai mari generate de plastic

 

spot_img

Ultimele știri