19 primari din SUA propun construcția de clădiri noi cu consum net zero de energie până în 2030

O coaliție formată din 19 primari ale unor orașe mari din Statele Unite ale Americii a propus un plan care ar asigura că toate construcțiile noi vor fi clădiri cu consum de energie net zero până în 2030.

Primarii fac parte dintr-un grup numit C40 care este dedicat măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în mediul urban. Inițiativa orașelor face parte dintr-un plan mai extins de a face toate clădirile, inclusiv cele vechi, să aibă consum de energie net zero până în 2050.

Printre membri se numără primarii orașelor New York, Los Angeles, San Francisco, Washington D.C. și Portland.

Clădirile cu consum net zero de energie (NZEB) sunt extrem de eficiente, generând la fel de multă energie pe cât consumă și fiind alimentate de surse regenerabile, cum ar fi energia solară.

Dacă noile clădiri construite ar avea consum zero de energie, emisiile de gaze cu efect de seră generate de orașe ar scădea semnificativ. În cazul orașelor mari, clădirile contribuie cu peste jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră. În orașe mai vechi cum ar fi Londra și Paris, procentul ajunge la aproape 70%.

Orașele vor colabora cu World Green Building Council, organizație care a lansat recent un pact prin care companiile își pot lua angajamentul că vor reduce radical emisiile de carbon ale clădirilor și ale procesului de construcții până în 2030.

„Angajamentul Net Zero Carbon Buildings are puterea să transforme radical industria clădirilor și a construcțiilor prin încurajarea unei schimbări globale către eficiență energetică radicală, precum și o schimbare completă de la energia pe bază de combustibili fosili la cea regenerabilă. În 2015, 82% din consumul energetic final al clădirilor era furnizat de combustibili fosili – în timp ce pentru a îndeplini Acordul de la Paris, trebuie să devină 0%.”

Construcțiile cu consum zero de energie sunt din ce în ce mai populare, iar unele orașe au început să implementeze standarde de construcții mai stricte. De exemplu, California impune adăugarea panourilor solare, o mai bună izolare și sisteme mai eficiente de iluminat și încălzire pentru toate clădirile care vor fi construite începând cu 2020.

Green Report Shop Transport ECO

Primarii din grupul C40 și-au luat angajamente similare de a reduce emisiile generate de transport și de a folosi autobuze electrice.

spot_img

Ultimele știri