Clienții Lidl din patru orașe au donat 16,7 tone de alimente pentru persoanele defavorizate

in CSR 16 January 2020 106 Views

Clienții Lidl din patru orașe au donat 16,7 tone de alimente pentru persoanele defavorizate, în campania organizată de retailer în parteneriat cu rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente.

Campania s-a desfăşurat în perioada 10-22 decembrie în 12 magazine din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca şi Bacău. Donaţiile au ajuns la 7.000 de beneficiari ai rețelei Băncilor pentru Alimente.

În doar două săptămâni, clienții Lidl au donat o cantitate importantă de produse alimentare neperisabile, recordul fiind deținut de magazinele Lidl din Bacău: 5,5 tone. În Iași, au fost colectate 5 tone de produse, în București 3,2 tone, iar în Cluj 3 tone. Categoriile de alimente din care clienții retailerului au donat cele mai mari cantități au fost: faină, ulei, paste, zahăr, orez, biscuiți și mălai.

Toate aceste produse au fost preluate de către Băncile pentru Alimente din București, Cluj și Roman și distribuite către aproximativ 7.000 de beneficiari ai 38 de ONG-uri partenere, în perioada sărbătorilor. Printre cei care s-au bucurat de alimentele donate de clienții Lidl se numără orfani, bătrâni, copii, persoane cu dizabilități și adulți aflați în prag de sărăcie.

„Le mulțumim clienților noștri pentru implicarea în această campanie. Ne pregătim deja de o nouă colectă de alimente înainte de Paște și suntem convinși că în anii următori acest tip de acțiune va deveni o practică recurentă in industria de retail din România”, a spus Cristina Hanganu, director de comunicare și CSR Lidl România.

Aceasta este prima acțiune de colectare de alimente de la clienți desfășurată de Lidl

împreună cu rețeaua de Bănci pentru Alimente din România, pe care retailerul o sprijină în calitate de partener fondator încă de la înființarea primei bănci, în 2016, în București.

Banca pentru Alimente este o organizație nonprofit care colectează gratuit bunuri de consum de la donatori (agenți economici, firme, producători agro-alimentari) și le distribuie către persoanele în nevoie și grupurile vulnerabile. De la inaugurare și până în prezent, prin intermediul celor trei Bănci pentru Alimente din București, Cluj și Roman, s-a depășit pragul de 1000 de tone de produse alimentare colectate de la peste 30 de companii private. Acestea au fost distribuite în mod gratuit către peste 22.000 de beneficiari din ONG-uri și centre care găzduiesc persoane aflate în dificultate.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 29 de țări la nivel mondial.

Comentarii

comentarii