Cluj. Apartamentele din blocurile noi nu vor mai putea avea centrală proprie

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că centralele termice pe apartament nu vor mai fi aprobate în blocurile care abia se construiesc. Aceeași măsură a propus-o și Ministerul Mediului pentru București.

„Am discutat să nu mai fie aprobate centralele termice pe apartament și încercăm să facem o Hotărâre în Consiliul Local. Până când vom avea toate actele gata, noi vom impune la toate construcțiile de blocuri realizate acum să facă centrale de bloc. Vrem astfel să fim mai prietenoși cu mediul. Toate susținerile europene vin pentru acest tip de energie verde, nepoluantă”, a declarat Emil Boc, potrivit Monitorul de Cluj.

Edilul Clujului vrea ca noile blocuri să fie conectate la sistemul public de termoficare sau la o centrală comună.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a subliniat la Digi24 că în București sunt din ce în ce mai multe centrale termice individuale pentru că nu merge sistemul centralizat de termoficare.

„Noi am propus Primăriei să nu mai emită nicio autorizație de construire fără centrală comună, cel puțin la nivel de bloc, pentru că o centrală pentru fiecare apartament, aduce poluarea la nivelul solului, mai aproape de sol. Cu cât aceste centrale sunt mai jos, cu atât este mai rău. Cu cât aceste centrale au un coș la 40 – 50 metri, cu atât e mai bine. De aceea e preferat un sistem centralizat de încălzire și apă caldă”, a explicat acesta.

Ministrul și-a exprimat speranța ca la un moment dat autoritățile din București să ia o decizie fermă prin care să nu mai emită autorizație de construire pentru blocuri noi fără centrala comună.

Citește și: 

Centralele de apartament pe gaze ar putea fi interzise din 2030 în toată Uniunea Europeană

spot_img

Ultimele știri