Coca-Cola HBC România și Kaufland România împart titlul de Cea mai sustenabilă companie din România

Coca-Cola HBC România și Kaufland România au fost desemnate cele mai sustenabile companii de pe piața locală de către Romania CSR Index 2019. Studiul este realizat de agenția independentă de consultanță The Azores și analizează performanța și nivelul de transparență privind Sustenabilitatea Corporativă în rândul companiilor din România.

Astfel, în cadrul Romania CSR Index 2019, atât Coca-Cola HBC România, cât și Kaufland România au obținut cel mai ridicat punctaj obținut în cadrul acestei ierarhii – 98 de puncte din 100.

Categoriile care stau la baza distincției sunt: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

Dincolo de această ierarhie stabilită de Romania CSR Index 2019, cel mai important pentru compania noastră este să fie un membru al comunității care contribuie la dezvoltarea acesteia și la binele oamenilor, la protejarea resurselor, precum și la un viitor mai bun pentru comunitate și membrii ei. În 2016, am lansat platforma de responsabilitate socială După Noi, care reunește toate proiectele noastre menite să ne ajute să lăsăm în urmă o lume mai bună. Mai mult, ne-am asumat obiectivul de a ne încuraja furnizorii și partenerii de afaceri să adopte principiile noastre de sustenabilitate”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager Coca-Cola HBC România.

Toate companiile din România cu peste 500 de angajați, analizate în Romania CSR Index 2019

Cu această ocazie, lansez o invitație deschisă întregului mediu de afaceri de a se alătura acestui efort al raportării de sustenabilitate conform standardelor internaționale. Este nevoie de implicarea tuturor companiilor pentru a putea face diferența: problemele și obiectivele de mediu, de dezvoltare socială și economică ne privesc pe toți. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. Companiile au un rol esențial în generarea schimbării”, a declarat Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

spot_img

Ultimele știri