Comisia Europeană acuză BMW, Daimler şi Volkswagen de formarea unui cartel în domeniul emisiilor poluante

Comisia Europeană acuză BMW, Daimler și VW (Volkswagen, Audi, Porsche) că au încălcat, din 2006 până în 2014, normele UE antitrust privind concurenţa deoarece s-au înţeles să restricţioneze competiţia în domeniul dezvoltării tehnologiilor verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor.

BMW, Daimler şi Volkswagen ar fi conspirat în legătură cu două sisteme de reducere a emisiilor de oxid de azot de la maşinile cu motoare diesel, precum şi a unor pulberi sedimentabile nocive emise de autovehiculele cu motoare pe benzină.

Ca rezultat, „consumatorii europeni nu au putut achiziţiona maşini cu cea mai bună tehnologie disponibilă”, a afirmat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

„Companiile pot coopera în multe feluri pentru a îmbunătăți calitatea produselor lor. Cu toate acestea, normele UE privind concurența nu le permit să facă exact pe dos: să nu își îmbunătățească produsele, nu să concureze în ceea ce privește calitatea. Suntem îngrijoraţi că exact acest lucru s-a întâmplat în acest caz și că Daimler, VW și BMW s-ar putea să fi încălcat regulile europene de concurență. Ca urmare, consumatorilor europeni nu au putut achiziţiona maşini cu cea mai bună tehnologie disponibilă „, spune Vestager.

Potrivit, executivului comunitar, un astfel de comportament pe piață, în cazul în care se confirmă, fără a implica stabilirea prețurilor sau împărțirea pieței, ar încălca normele de concurență ale UE care interzic acordurile de cartel, limitarea sau controlul producției, a pieței sau dezvoltarea tehnică.

Comportamentul trebuie să se distingă de formele de cooperare între companii care vizează îmbunătățirea calității produselor și a inovării, lucruri care nu ridică probleme în temeiul legislației UE în domeniul concurenței.

Cei trei producători auto urmează să trimită Comisiei Europene răspunsurile lor legate de rezultatele investigaţiei.

În octombrie 2017, Comisia a efectuat inspecții la sediile BMW, Daimler, Volkswagen și Audi din Germania, în cadrul anchetelor sale inițiale privind posibila înşelegere între fabricanții de automobile în ceea ce privește dezvoltarea tehnologică a autoturismelor. Comisia a deschis o investigație aprofundată în septembrie 2018.

Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

Comisia mai precizează că nu există un termen limită legal pentru ca CE să efectueze anchete anticoncurențiale asupra comportamentului anticoncurențial. Durata anchetei antitrust depinde de o serie de factori, inclusiv de complexitatea cazului, de măsura în care companiile în cauză cooperează cu Comisia și de exercitarea dreptului la apărare.

Comisia a efectuat o serie de investigații majore privind cartelurile din sectorul de piese auto. Comisia a amendat deja furnizorii de rulmenți pentru automobile, cabluri din mașini, spumă flexibilă utilizată (printre altele) în scaune auto, sisteme de climatizare și răcire a motorului, sisteme de iluminare, sisteme de frânare și bujii.


spot_img

Ultimele știri