Cele mai sustenabile companii, premiate la Gala Green Business Index 2016

Asociația Green Revolution i-a premiat ieri pe câștigătorii Green Business Index, o competiție anuală care evaluează performanțele de mediu ale companiilor prezente pe piața românească. Dintre cele 420 de companii înscrise, peste 20 au obținut premii pentru acțiunile lor din domenii precum dezvoltare sustenabilă, utilizarea resurselor, impactul asupra mediului sau managementul deșeurilor.

green business index

JW Marriott, DHL ExpressDacris Impex, Graphtec Design și Hochland sunt companiile cu cele mai bune performanțe în domeniul protejării mediului pe parcursul anului 2015. Acestea, dar și alte companii românești au fost premiate aseară, la cea de-a șasea gală a competiției Green Business Index.

Cum au fost evaluate companiile înscrise în Green Business Index 2016

În cadrul GBI 2016, specialiștii Asociației Green Revolution și Norges Vel au evaluat performanțele a 420 de companii, pe baza a peste 200 de indicatori inspirați din standarde internaționale precum ISO 14031, GRI, CDP, LEED, BREEAM etc.

Indicatorii au permis evaluarea activităților din 7 domenii specifice protejării mediului, respectiv: dezvoltare sustenabilă, utilizarea resurselor, impactul asupra mediului, managementul deșeurilor, clădiri și spații verzi, achiziții verzi și transport sustenabil. Noutatea de anul acesta a fost acordarea unui premiu special, pentru circularitatea afacerii. Acesta a fost obținut de DHL Express România.

Rezultatele sunt prezentate în raportul Green Business Index 2016.

Tendințe remarcate în raportul Green Business Index 2016

Rezultatele ultimei ediții a Green Business Index arată o creștere a interesului companiilor pentru protejarea mediului înconjurător, datorată faptului că acestea conștientizează avantajele competitive pe care le au dacă nu se limitează doar la a respecta legislația, ci dezvoltă programe voluntare în domeniu.

Un aspect interesant de remarcat este acela că aproximativ 60% dintre companiile analizate folosesc instrumente de design ecologic.

În ceea ce privește consumul de resurse, companiile au înregistrat îmbunătățiri față de anul trecut. 22% și-au redus cantitatea de emisii atmosferice, 47.5% si-au redus consumurile de apă, iar proporția companiilor care nu monitorizează aceste consumuri a scăzut de la 18% la 2.38%. 40.6% și-au redus volumul de ape uzate evacuate în mediul înconjurător, iar 60% au înregistrat scăderi ale cantităților nete de poluanți evacuați în mediu împreună cu apele uzate.

Totodată, s-a dublat proporția companiilor care își asigură nevoile energetice preponderent din surse regenerabile și a crescut până la 59.46% numărul de companii care au implementat măsuri de eficiența energetică și au redus astfel emisiile de gaze cu efect de seră. De asemenea, a crescut cu peste 60% numărul companiilor care au un parc de vehicole mai nou de 2 ani, dar a și scăzut (de circa 3 ori) numărul companiilor cu un parc de vehicole mai vechi de 10 ani.

Cât despre managementul deșeurilor, trebuie precizat că 41.17% dintre companiile chestionate au înregistrat scăderi ale cantităților generate.

Câștigătorii GBI 2015, pe domenii

Pe lângă premiul de circularitate și cei 5 mari câștigători, care au obținut cele mai mari punctaje generale pe țară, organizatorii au mai premiat cele mai performante 3 companii din regiunea de sud și sud-est, dar și companiile cu cele mai bune performanțe pentru fiecare dintre cele 7 domenii de competiție.

Astfel, Dacris Impex SRL s-a situat pe primul loc în clasamentul regional, urmată de Graphtec Design SRL și Grup Servicii Petroliere SA.

La categoriile „dezvoltare sustenabilă” și „utilizarea resurselor”, câștigătorul a fost Danone. TAKATA România a câștigat la categoriile: „impact asupra mediului”, „managementul deșeurilor” și „clădiri și spații verzi”. Iar premiile întâi la categoriile „achiziții verzi” și „transport sustenabil” au fost acordate companiei Electroargeș SA.

Ce este Green Business Index

Conform organizatorilor, Green Business Index este singurul instrument din România prin care orice companie își poate evalua gratuit performanțele în managementul mediului. Este, totodată, un mecanism de monitorizare a inițiativelor verzi din mediul de afaceri și de formare în evaluarea și îmbunătățirea performanțelor de mediu.

Pentru completarea formularelor, reprezentanții companiilor au avut la dispoziție un ghid cu îndrumări practice, seminarii și prezentări ale proiectelor, tutoriale video și asistență permanentă din partea specialiștilor GBI.

spot_img

Ultimele știri