Comuna Pojorâta (Suceava), declarată stațiune turistică. Acolo va funcționa o groapă de gunoi în vârf de munte

Comuna suceveană Pojorâta, unde s-a construit o groapă de gunoi ecologică cu finanțare europeană, a fost declarată joi stațiune turistică de interes local, prin intermediul unei hotărâri de guvern. Depozitul de deșeuri de la Pojorâta ar urma să fie dat în folosință în vara acestui an, iar licitația pentru operarea sistemului de gestionare al deșeurilor va avea loc în septembrie, potrivit Mediafax. 

groapa de gunoi
foto: ecobucovina.wordpress.com

 

Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta din Suceava, a declarat joi pentru Mediafax că depozitul ecologic din Mestecăniș nu va afecta turismul.

„Sunt convins că nu va afecta turismul şi timpul va demonstra acest lucru”, a spus primarul, care a menţionat că dacă acolo nu se va respecta legislaţia de mediu, autorităţile competente vor anula autorizaţia de funcţionare.

De asemenea, acesta afirmă că localitatea are circa 300 de spaţii de cazare, iar cele mai importante obiective din zonă sunt Transrarău şi Pietrele Doamnei, Biserica Sf. Nicolae, cu şapte turnuri, și că turiştii beneficiază de ospitalitatea localnicilor.

Proiectul gropii de gunoi, aprobat în 2011

Groapa de gunoi din pasul Mestecăniș face parte din proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor” (SMID) și a fost aprobat de Comisia Europeană în 2011. Proiectul s-a semnat între Ministerul Mediului și Gheorghe Flutur, care era atunci preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Valoarea totală a acestuia a fost de 51,7 milioane de euro, fără TVA. Din această sumă, 80% au fost bani europeni, 18% bani de la stat, în timp ce Consiliul Județean Suceava a contribuit cu 5%. Din același proiect de finanțare mai face parte și construcția unui alt depozit de deșeuri în comuna suceveană Moara. De asemenea, cu aceleași fonduri se vor închide și reabilita șapte depozite neconforme de deșeuri din Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, dar se vor investi și în construcția a trei stații de transfer deșeuri și în modernizarea altor două.

Potrivit comunicatului de presă emis de guvern, pe lângă comuna Pojorâta din Suceava, au mai fost declarate obiective tursitce de interes local alte nouă localități: Baia de Fier – județul Gorj, Boghiș – județul Sălaj, Colibița – județul Bistrița-Năsăud, Moisei – județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău. De asemenea, localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.  În total, potrivit datelor guvernului, sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, în timp ce 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.

spot_img

Ultimele știri