Consilierii PMB au aprobat investiţiile în sistemul de energie verde pentru spitale şi în staţiile de măsurare a zgomotului

Consilierii PMB au aprobat proiectul prin care spitalele aflate în administrarea municipalităţii bucureştene vor beneficia de un sistem integrat Smart Energy, precum şi achiziţia a 25 de staţii pentru măsurarea zgomotului urban.

Astfel, consilierii municipali şi-au dat acordul de principiu în vederea implementării programului „Energie verde pentru spitalele Municipiului Bucureşti”. Studiul de oportunitate va fi realizat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov.

Proiectul vizeză introducerea cogenării în centralele termice, montarea de panouri solare pentru încălzirea apei menajere şi susţinerea încălzirii, folosirea biomasei la centralele termice, precum şi motarea unor panouri fotovoltaice.

Mai multe detalii găsiţi aici.

De asemenea, consiliul general al Capitalei a adoptat în şedinţa de joi nota conceptuală pentru proiectul de investiţii „Dezvoltarea sistemului de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea Primăriei Municipiului Bucureşti”, care ar urma să includă 25 de staţii fixe.

Conform notei conceptuale, valoarea achiziţiei este estimată la 2,7 milioane lei, luându-se ca punct de referinţă valoarea sistemului cumpărat în anul 2006. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

Potrivit expunerii de motive, semnată de primarul general Gabriela Firea, sistemul actual de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea PMB, achiziţionat în urmă cu 12 ani, este compus din 15 staţii fixe de monitorizare a zgomotului şi modulul de transmisie şi prelucrare a datelor, fiind uzat moral şi fizic.

Mai multe detalii găsiţi aici.

spot_img

Ultimele știri