1.300 de copii din mediul rural testează diferite sporturi la festivalurile Bucurie în Mișcare

Peste 1.300 de elevi din 31 de școli de la sat, din 18 județe, vor participa la festivalurile Bucurie în Mișcare. Până pe 16 iunie, aceștia vor testa diverse sporturi, de la dansuri, fitness și tenis de masă, până la ski pe asfalt sau pe iarbă și kangoo jumps. Scopul festivalurilor este să inspire copiii să privească sportul ca pe o posibilă opțiune de carieră și ca pe o condiție necesară unei vieți sănătoase.

Festivalurile Bucurie în Mișcare au început pe 4 mai și vor continua până pe 16 iunie, în 13 orașe. În acest interval, cu ajutorul Asociației 11even și al Kaufland România, 1.300 de elevi din județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui vor începe să vadă altfel sportul. Cele 31 de școli de la sat au fost selectate în urma competiției „Fă mișcare în pauza mare!”, care a avut drept scop promovarea mesajului Bucurie în Mișcare la cât mai mulți copii din mediul rural.

„Pentru elevi, pauza este momentul în care se pot elibera de stresul, de emoțiile din timpul orelor. Pot socializa ușor, desfășoară jocuri cu partener sau în echipă. La nivelul școlii s-a găsit o soluție pentru a-i determina pe elevi sa facă mișcare, chiar dacă nu sunt la ora de educație fizică: muzică la stație în pauze, mingi pentru diferite sporturi etc.”, spune Iulian Zorzoliu, director și profesor de Educație Fizică la Școala Gimnazială Stoicănești, Olt.

Unul dintre ambasadorii campaniei a fost și Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și mondial la canotaj, sportiv născut în satul Mila 23, o mică localitate de lipoveni din județul Tulcea.

„Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor)”, transmit organizatorii festivalurilor Bucurie în Mișcare.

Festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, baschet, mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. În plus, vor fi și clase de kangoo jumps în aer liber, susținute de comunitatea Kangoo Jumps Romania, dar și demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Federației Române de Aikido Aikikai.

Părinții și profesorii vor putea să testeze înclinația copiilor între 6 și 16 ani către un anumit sport, prin programul mondial SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul potrivit.

„Sportul este o necesitate în viața oricărui tânăr. Fiica mea face scrimă de performanță, este locul 6 la campionatul mondial de scrimă pentru copii și în ultimii 3 ani am văzut cât de frumos a crescut acest copil datorita pasiunii pentru sport. Și pentru copiii din Crizbav sportul este important, pentru că le oferă ocazia să se simtă importanți, puternici și liberi. Majoritatea visează să ajungă sportivi mari. Din păcate, au foarte puține șanse. Nu am reușit să conving niciun club sportiv să facă o selecție aici, dar sunt hotărâtă să le ofer cât mai multe șanse să își utilizeze abilitățile sportive absolut uimitoare. Am copil care dă turul școlii mergând în mâini, chiar dacă nu l-a învățat nimeni să facă asta, majoritatea copiilor sunt fenomenali pe bicicletă, toți sunt pasionați de fotbal, 52 de copii vor să facă un curs de înot, câteva fete mi-au spus că și-ar dori să meargă la cursuri de patinaj.”, povestește Mihaela Bucșa, care predă fizică la Școala Gimnazială din Crizbav, județul Brașov.

Festivalurile Bucurie în Mișcare:

11-12 mai – Craiova și Roman
18-19 mai – Galați și Arad
25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea
1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște
8-9 iunie – Bacău și Satu Mare
15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria

„Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate”, au mai spus organizatorii.

spot_img

Ultimele știri