Copiii până în 11 ani, inclusiv turişti, vor putea folosi transportul în comun din Paris gratuit


Începând cu luna septembrie, Parisul va acorda gratuitate pe toate mijloacele de transport public pentru persoanele sub 11 ani, inclusiv pentru străini, dar şi pentru persoanele cu handicap sub 20 de ani. Măsura face parte dintr-un plan de ajutorare a familiilor și de reducere a utilizării autoturismelor.

Toate persoanele cu handicap vor beneficia de gratuitate pe mijloace de transport public până la vârsta de 20 de ani, iar elevii de liceu cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani vor avea dreptul la o reducere a tarifului de 50%. Pentru a facilita accesul în tranzit pentru acest grup, orice persoană între 14-18 ani care cumpără un permis de călătorie vor primi, de asemenea, și un cont de bikeshare gratuit.

Planurile, care se aplică în regiunea metropolitană a Parisului și costă aproximativ 15 milioane de euro pe an, fac parte dintr-un plan eșalonat pentru a face viaţa mai ieftină pentru persoanele cu provocări legate de mobilitate. Deja în primăvara trecută, regiunea a introdus o schemă (testată în funcție de mijloace) prin care adulții cu dizabilități și toți cei cu vârsta de peste 65 de ani au beneficiat de un permis de călătorie anual gratuit dacă au venituri mici sau medii. Acest nou plan de extindere a tarifelor ieftine pentru cei mai tineri ar trebui să facă sistemul de transport public mai accesibil și să se dovedească a fi o măsură care să aducă beneficii băneşti pentru familii.

Pe măsură ce mai multe familii își lasă automobilele la domiciliu pentru a profita de politicile pentru tarife reduse sau gratuite pentru copiii lor, ar putea împinge o schimbare care să reducă poluarea și congestionarea drumurilor din Paris. În plus, planurile ar trebui să contribuie la consolidarea ideii în opinia publică de a restrânge spațiul urban acordat autoturismelor.

Această bătălie se desfășoară de mai mult timp la Paris. Criticii principali ai acestor planuri au afirmat că sunt destinate în beneficiul oamenilor mai bogați din centrul orașului, în detrimentul celor care trăiesc în suburbii, care au adesea venituri mai mici și au nevoie de mașini.

spot_img

Ultimele știri