5 modalități prin care să-ți crești copilul cu respect față de mediu

Potrivit unui studiu realizat de doi cercetători canadieni, una dintre  cele mai eficiente măsuri pentru a reduce emisiile de carbon este ca un cuplu să reducă numărul de copii pe care îl procreează. Există însă și schimbări pe care părinții le pot face în cazul stilului de viață al copilului, pentru ca acesta să crească cu respect față de natură. 

5 modalități prin care să-ți crești copilul cu respect față de mediu

  1. Natura

Pentru a proteja natura, un copil trebuie, în primul rând, să învețe să o iubească. Pentru a face asta trebuie să petreacă timp afară zilnic, indiferent dacă e soare, plouă, e zăpadă sau ceață. Dacă stai la curte, amenajează-i o groapă cu nisip, permite-i să sape gropi, să se cațere în copaci (dar să nu rupă crengile), să le lase de mâncare păsărilor, apoi să le observe. Pentru cei care locuiesc la bloc, o variantă la fel de bună este timpul petrecut cu regularitate în parc. În weekend, organizați ieși la munte sau la mare, cu bicicleta, cu caiacul, drumeții sau picnicuri. Pentru mai multă inspirație, puteți căuta cartea „The Big Book of Nature Activities”.

2. Mâncarea

Pentru a reduce amprenta de carbon, un copil trebuie învățat să mănânce de toate, pentru că un copil care mănâncă legume este un copil în a cărui dietă pot fi introduse oricând fructe, legume, lactate de la producătorii locali. De ce este atât de important să mănânce de toate? Pentru că nu va fi dependent de gustul mâncărurilor procesate, foarte dulci sau foarte sărate, care de cele mai multe ori vin împachetate în mult plastic.

Dacă copilul are vârsta potrivită, discută cu el despre importanța evitării risipei alimentare, despre refolosirea fructelor și legumelor care nu sunt perfecte și, mai ales, lasă-l să te ajute la gătit. Pentru că teoria nu reprezintă aproape nimic fără practică.

3. Jucării

Multe jucării înseamnă mai multă muncă pentru tine să le strângi și, evident, mai mulți bani cheltuiți. Cumpără jucării mai puține, dar de o calitate mai bună. Discută cu copilul tău despre materialul din care este făcută o jucărie și explică-i ce se întâmplă cu ea după ce se strică. Evidențiază faptul că jucăriile de plastic nu mai pot fi reciclate și de aceea nu sunt o variantă prea bună. Propune-i să faceți împreună jucării din ce aveți prin casă (tuburile de carton de la rolele de hârtie igienică, de exemplu).

Partea cea mai bună este că mai puține jucării înseamnă mai mult timp petrecut afară, cu bețe, pietre, săpat în pământ, bulgări de zăpadă și explorarea naturii. Nu-ți fie frică de faptul că se murdăresc. Vor fi mai fericiți, iar impactul asupra mediului va fi mult mai mic.

De notat faptul că tabletele, telefoanele și televizorul nu reprezintă jucării. Nu doar că le afectează dezvoltarea și comportamentul, dar, de exemplu, un tub catodic al unui televizor poluează 50 de metri pătraţi de sol timp de 30 de ani.

4. Muncă

Implicarea copiilor în activitățile casei îi învață lecții importante despre mediu. De exemplu, dacă spală vasele învață să economisească apa, sortarea gunoiului poate fi o ocazie bună de a vorbi despre tipurile de deșeuri și reciclarea lor, împrăștierea compostului în grădină îi va face să aprecieze altfel fructele și legumele, iar împăturirea hainelor poate fi o lecție despre minimalism.

5. Mișcare

Lăsați mașină acasă și mergeți cu toții cu bicicletele sau pe jos de fiecare dată când se poate. De asemenea, e important ca cei mici să înțeleagă de ce mersul cu mașina nu este benefic nici pentru mediu, nici pentru sănătate.

spot_img

Ultimele știri